09/11/2025

Chefliul de la Bălileşti va fi judecat pentru ultraj, lovire şi ameninţare

Tânărul din Bălileşti, care a lovit doi agenţi de poliţie a fost trimis în judecată pentru ultraj, lovire şi ameninţare, urmând ca judecată să aibă loc cu el sub măsura controlului judiciar. Bărbatul, alături de alţi doi amici au pus-o, pe 12 aprilie de un chef, sărbătorind ziua onomastică a unuia dintre ei, astfel ignorând restricţiile impuse de ordonanţele militare. Când petrecerea are în toi, s-au trezit cu oamenii legii pe cap, chemaţi de vecinii deranjaţi de muzica dată la maxim. Luaţi la întrebări, tinerii au refuzat să se legitimeze, ba mai mult, unul dintre ei a ameninţat şi lovit poliţiştii, care venise la intervenţie. Agresorul a fost reţinut 24 de ore şi apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, iar amicii săi s-au ales cu amenzi pentru încălcarea prevederilor specifice stării de urgenţă.

Atacatorul a fost arestat preventiv, amicii amendaţi

Duminică, 12 aprilie, Poliţia Municipiului Câmpulung a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza comunei Bălileşti, la un imobil, se ascultă muzică la o intensitate ridicată, aspect prin care se tulbură liniştea publică. La locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni, care a găsit în curtea imobilului în cauză trei persoane ce chefuiau de mama focului, pe ritmuri de manele: un minor de 16 ani, care-şi sărbătorea ziua onomastică, fiind Duminica Floriilor, alături de doi bărbaţi, de 26, respectiv 28 de ani, toţi din Bălileşti. Oamenii legii au vrut să-i legitimeze, însă indivizii au refuzat să dea relaţii pentru stabilirea identităţii. Mai mult decât atât, tânărul de 28 de ani a rupt-o la fugă, reuşind să iasă din curte. În urmărirea lui a pornit un poliţist care l-a prins. Încercând să scape, tânărul l-a lovit pe agent, însă, n-a reuşit să se elibereze. „Bărbatul a fost imobilizat, iar toţi cei trei au fost legitimaţi şi conduşi la sediul poliţiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung. După administrarea probatoriului, bărbatul de 28 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore”, a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. Minorul de 16 ani şi fratele acestuia, de 26 de ani, au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea prevederilor specifice stării de urgenţă, cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei.

Tânărul reţinut este Andrei Dumitru Bucura. Pe 13 aprilie, după expirarea reţinerii de 24 de ore pe bază de mandat, a ajuns în faţa magistraţilor Judecătoriei Câmpulung cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a fost de acord cu solicitarea Parchetului Câmpulung şi a dispus ca tânărul să-şi petreacă următoarele 30 de zile, respectiv până pe 12 mai în arestul IPJ Argeş, chiar dacă el a cerut măsura controlului judiciar sau arestului la domiciliu. Bucura a contestat măsura preventivă, dar Tribunalul Argeş i-a respins apelul ca nefundat, fiind pusă să plătească 100 lei, cheltuieli judiciare.

Între timp, la finele lunii aprilie, pe rolul Judecătoriei Câmpulung a fost înregistrat dosarul, care are ca obiect al cauzei ultrajul, lovirea şi ameninţarea şi, pe lângă Andrei Dumitru Bucura, inculpat, părţi vătămate sunt cei doi poliţişti, Laurenţiu Adrian Grigorescu şi Andrei Daniel Albu, urmând să fie stabilită data când va avea loc prima înfăţişare în caz.

Pe 4 mai, Andrei Dumitru Bucura a ajuns din nou în faţa magistraţilor Judecătoriei Câmpulung, care au respins cererea de menţinere a arestului preventiv înaintată de Parchet şi a dispus continuarea procedurilor cu tânărul sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, până pe 2 iulie 2020, inclusiv. Pentru această perioadă, inculpatului i s-a impus să respecte mai multe obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară şi instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limitele judeţului Argeş; să nu se aproprie de persoanele vătămate, respectiv Laurenţiu Adrian Grigorescu şi Andrei Daniel Albu şi de membrii familiei acestora, de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. Bărbatului i-a fost atrasă atenţia că încălcarea obligaţiile ce-i revin are ca efect înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau cu arestul preventiv. De respectarea îndeplinirii sarcinilor de către inculpat se va ocupa Poliţia Oraşului Mioveni. Această hotărâre a Judecătoriei a fost contestată de Parchetul Câmpulung, urmând să fie soluţionată de instanţa superioară. Adrian TĂNASE (foto: Curierul Zilei)

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!