Trimis în judecată pentru furt calificat, unul dintre membrii familiei Guiman, din satul Piatra, comuna Stoeneşti, este suspect şi că a tăiat fără drept arbori din fondul forestier naţional.
Ilie Guiman figurează ca inculpat într-un dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpulung, în care este judecat pentru infracţiuni la regimul silvic, adică de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate. Părţi vătămate sunt Marius Georgian Pîrnuţă, din Rucăr, şi Ocolul Silvic Păpuşa, tot din Rucăr. Pe 27 aprilie, magistratul Judecătoriei Câmpulung a dispus începerea judecăţii cauzei şi a stabilit termen pe data de 25 mai 2020, când au fost citate părţile, şi s-a solicitat cazierul judiciar al inculpatului.
Ilie Guiman mai este inculpat într-un alt dosar de furt calificat, alături de fraţii lui, Adrian Guiman şi Alexandru Guiman, şi un alt bărbat, Gheorghe Puiu Bărboiu. Aceştia sunt bănuiţi că, în noaptea de 22 spre 23 aprilie 2019, au dai iama în turma fermierului din Măţău, Marian Boambeş, reuşind să fure 100 de oi şi 163 de miei, pe care le-au transportat tocmai la o stână, la Aninoasa. Păgubitul a sesizat Poliţia, iar cazul a fost preluat de poliţiştii Secţiei Rurale Valea Mare Pravăţ, care au deschis dosar penal pentru furt calificat.
Fraţii Guiman mai sunt cercetaţi şi în alt dosar, tot pentru furt calificat, ei fiind bănuiţi că în noaptea de 19 spre 20 ianuarie 2020, alături de o altă persoană, au pătruns într-un saivan da la marginea localităţii Cârţişoara, judeţul Sibiu, de unde au sustras 20 de oi, pe care le-au transportat cu ajutorul unei autoutilitare în gospodăria lor. Prejudiciul creat se ridică la 6.000 de lei. Proprietara animalelor a observat a doua zi lipsa animalelor şi a anunţat Poliţia. Ca urmare a cercetărilor desfăşurate, la data de 29 ianuarie 2020, pe raza judeţului Argeş, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Argeş, poliţiştii sibieni au efectuat trei percheziţii domiciliare în localităţile Piatra şi Valea Mare Pravăţ, ocazie cu care au fost găsite şi recuperate animalele sustrase. De asemenea, au fost identificate şi prinse patru persoane, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 31 şi 53 de ani, toate domiciliate în judeţul Argeş, bănuite de săvârşirea faptei. Cei vizaţi au fost ridicaţi de poliţişti şi duşi la sediul IPJ Sibiu pentru a da cu subsemnatul. Cercetările continuă la nivelul Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 4 Porumbacu de Jos. Adrian TĂNASE