Se ştie Învăţătura Ortodoxă! Ne rugăm acasă, pe drum, în orice loc al Pământului, şi ne rugăm fiind cu gândurile în Cerul Cerurilor, chiar mai mult şi cu curaj dinamic, ne rugăm la picioarele lui Dumnezeu, în faţa Lui!
Dar ne rugăm şi în Biserica Slavei Sale, lăcaşul de cult, sfinţit, unde se adevereşte biblic că este Templul lui Dumnezeu.
Biserica Ortodoxă Română are lăcaşurile de cult, destinate pentru slujbele religioase în toate vremurile. Dar, după cum se ştie, mai sunt şi excepţii de la această regulă, cum este şi acum, cu răspândirea virusului care bântuie întreaga lume.
Avându-se în vedere primejdia contaminărilor, de la om la om, autorităţile de Stat şi Patriarhia Română au hotărât anumite măsuri de prevenire a infestării, cum ar fi şi abţinerea de a se săvârşi slujbele în interiorul bisericilor, unde, de obicei, se adună un număr mai mare de credincioşi.
Hotărârea Guvernului şi a organelor abilitate ale Statului, ca să nu se mai facă, o vreme, slujbele în spaţii închise, este doar un mijloc de prevenţie.
Unora ni se pare o abatere de la rânduiala îndătinată de veacuri. În acest context, subliniem cu toată convingerea, că săvârşirea slujbelor în aer liber, pentru o vreme (până ce se vindecă România de năvălirea virusului), este o hotărâre salutară şi potrivită, fără a se pricinui nicio suferinţă Bisericii Ortodoxe a României, deci nici credincioşilor şi nici ierarhiei bisericeşti, ca şi până acum, când s-au făcut slujbe în aer liber!
Această subliniere o întemeiem pe Sfânta Scriptură, cu episodul întâlnirii lui Iisus Hristos cu femeia samarineancă la Fântâna lui Iacob: „Părinţii noştri s-au închinat în acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-mă, că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui… Dar vine ceasul şi acum este când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte!” (Ioan 4, 20-23).
Deci, ne putem închina şi ruga „în Duh şi adevăr” oriunde pe faţa Pământului, în biserică şi în afară, în Cosmos, în Univers, în Biserica cea Mare a Domnului Dumnezeu. Aşa se evită aglomeraţia, infestarea cu microbi, calamităţile naturale (foc, năvălirea apelor, cutremure).
În Transilvania, unde am fost preot paroh la două parohii: Tioltiur şi Inău, am întâmpinat surprize mari cu slujbele la biserică. Spre exemplu: la înmormântări!
Timp de şapte ani, toate slujbele la înmormântări, le-am săvârşit acasă la familia decedatului. Scos din casă, decedatul era aşezat în curtea casei înconjurat de familie şi rudele apropiate. După slujbă şi iertăciuni, mergeam direct de acasă la cimitirul satului, fără să mai fac vreo oprire pe drum. Miratu-m-am foarte de „obiceaiurile” moroşănilor, de la care nu se abăteau cu niciun preţ.
Mare mi-a fost mirarea, când la o înmormântare, după slujbă am îndemnat să se pornească spre cimitirul satului, aud glasul hotărât al moroşanului:
-No! Domnule părinte, cârmeşte spre grădina noastră unde avem cimitirul familiei. Am rămas blocat şi fără grai. Am făcut ochii mari, glasul a încetat cu vreo argumentare şi am luat-o spre cele 5 cruci din grădina omului, care-şi avea acolo rudele, înmormântate de peste o sută de ani.
Aşa că, fraţi şi surori, să ne acomodăm situaţiei şi să fim paşnici şi plini de înţelepciune.
Afară, lângă biserică pe un loc amenajat simplu şi rapid se poate face slujbă, mai scurtă şi cu creştinii orânduiţi la distanţă de un metru, unul de altul (un pas mai măricel). Dacă nu ştim să măsurăm cu pasul, recomand să aibă fiecare câte un toiag de un metru (la purtător!) şi să măsoare fiecare distanţa, pentru siguranţă.
Toiagul e bun pentru trei lucrări rapide:
-Măsurarea distanţei dintre creştinii la rugăciune, potrivit rânduielilor oficiale ale Statului;
-Sprijinirea în toiag la mers;
-Apărarea de năvala câinilor, dacă sunt umblători prin localitate.
Aşadar, la rugăciuni, în „duh şi adevăr”, sub bolta cerească, fără spaime de cutremure, foc, ape şi virusuri de orice fel, dacă ne întoarcem de la păcate şi ne îndreptăm paşii spre viaţa în sfinţenie dumnezeiască, respectând hotărârile oficiale ale Statului Român şi ale Patriarhiei Române!
Calinic Argeşeanul