O domnişoară din urbea noastră a descoperit că omul de care se legase de ceva vreme şi care-i jurase credinţă a înşelat-o cu una dintre cele mai bune prietene, lucru la care nu s-ar fi aşteptat nici în ruptul capului. Cum s-a prins duduiţa noastră vă veţi întreba? Iubiţelul ei lucrează într-o instituţie, în care activitatea se desfăşoară la foc continuu, lucru care nu prea o avantajează pe femeie, întrucât nu poate petrece prea mult timp cu el. Săptămâna trecută, cei doi îşi aranjaseră să petreacă împreună, întrucât bărbatul tocmai primise o zi liberă. Din păcate, taman în ziua când trebuia să se întâlnească cu iubitul, femeia a fost sunată de acesta şi anunţată că totul se contramandează, întrucât fusese chemat la muncă. Pentru că, de obicei, dama îl aştepta acasă, chiar dacă era la muncă, şi-a zis că nici de această dată nu va face altfel. Lui nu i-a spus niciun cuvânt despre venirea ei, sperând să-i facă astfel o surpriză. Ajunsă la domiciliul acestuia, conform zicalei: „Nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”, surpriza a venit din partea bărbatului iubit, care se afla în tandreţuri cu una dintre cele mai bune prietene. Rămasă stană de piatră, femeia n-a mai putut decât să bolborosească ceva şi să iasă din casă, în timp ce amorezii de ocazie şi-au văzut în continuare de planuri. A doua zi, ea şi-a sunat iubitul şi l-a anunţat să se pregătească, pentru că răzbunarea ei nu va avea limite. Convins că lucrurile se vor desfăşura întocmai, pentru că duduiţa are relaţii de relaţii, bărbatul nu ştie cum s-o convingă pe iubită că totul a fost o simplă aventură. Musceleanul de pe bulevard
Articolul precedent