3.8 C
Campulung Muscel
09/12/2024

S-a deschis o spălătorie de covoare şi tapiserii, la Rotunda

Miercuri, 11 martie, în cartierul Rotunda a fost deschisă o spălătorie de covoare şi tapiserii, activitate realizată în cadrul planului de afaceri finanţat prin proiectul „Schimbă-şi viitorul! Dezvoltarea socială şi economică a persoanelor defavorizate din zona de nord a municipiului Câmpulung”.

Prin programul menţionat, o familie din Câmpulung a avut la dispoziţie 100.000 lei pentru a pune pe picioare şi a dota noua afacere. Spălătoria de covoare va funcţiona în Complexul Rotunde, pe partea vestică, oferind o gamă largă de servicii. Covoarele sunt scuturate de praf într-un utilaj, după care sunt curăţate cu soluţii speciale, inclusiv de scos pete, după care sunt uscate într-o cameră special amenajată. Astfel, covoarele ajung la proprietari curate şi parfumate. Există posibilitatea de curăţare prin două metode, cea tradiţională şi cea modernă. Covoarele sunt întinse pe jos şi spălate cu peria electrică şi furtunul de apă, tradiţional, însă există în dotarea spălătorie şi o maşină automată cu clătire.

Dacă covorul sau mocheta era dimensiuni mai mari şi nu poate fi transportat până la sediul micii afaceri de familie, angajaţii se pot deplasa la domiciliu clientului cu un utilaj special, care scoate praful, spălă şi usucă în acelaşi timp. Firma mai oferă şi servicii profesionale de curăţare a canapelelor. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!