Ca în fiecare an, muscelencele s-au distrat de ziua lor. Managerii restaurantelor din Câmpulung şi comunele limitrofe s-au pregătit cu sârg pentru a oferi posibilitatea doamnelor şi domnişoarelor să petreacă clipe de neuitate de Ziua Femeii. În unele localuri, petrecerile au fost programate sâmbătă, 7 martie, iar în alte, chiar duminică, pe 8 martie.
S-a mai dus din tradiţia ca doamnele să chefuiască singure, mai nou, şi-au luat şi partenerii cu ele. Ca pe litoral, au fost zone unisex şi zone mixte, dar toată lumea s-a simţit excelent. În localurile mai mici, intrarea a fost liberă şi fiecare a consumat ce a poftit.
Sute de femei au petrecut la Ciobănaşul, Anomis, Piatra Craiului, Nico Pardon, Kokett, dar şi la localurile de evenimente din comunele muscelene, de exemplu la Rucăr, la Doi Cocoşi. Fiind an electoral, inclusiv administraţiilor comunelor au „sărit” cu câte un spectacol, un bal, ceva. La Aninoasa, chiar pe 8 Martie, fiicele, soţiile, mamele din localitate au fost aşteptate cu surprize la Căminul Cultural Slănic, asigurându-se inclusiv transport pentru persoanele din alte sate, Aninoasa, Broşteni, Valea Siliştii. Sâmbătă, 7 martie, la Căminul Cultural Rădeşti au fost invitate doamnele din Stâlpeni, unde au urcat pe scenă George Mărgineanu, Andreea Bardac, Mihaela Chiriţescu, Creola Stanciu, şi Ansamblul Piţigaia. La Cetăţeni, spectacolul oferit doamnelor şi domnişoarelor din această localitate a fost urmat de dans şi voie bune, pe ritmurile Trupei Record & Ionică Radu, chiar în prima zi de primăvară, pe 1 martie, cheltuielile fiind suportate de consilierul local PSD, Mugurel Minciună.
Cele şi cei care au ales Restaurantul Ciobănaşul, au trăit clipe de neuitat cu formaţiile Cargo şi Adi Marinescu Band. La Anomis, muzica live a fost asigurată de formaţia „Imperial”, condusă se Laurenţiu Bădulescu. Atmosfera de la Piatra Craiului a fost întreţinută de formaţia „Popular B” şi îndrăgitul solist Sandu Georgian. La Kokett, muzica asigurată de formaţia „Sprint”, la Nico Pardon, de Trupei „Record & Ionică Radu”, iar la Doi Cocoşi din Rucăr, s-a petrecut alături de Nicolae Datcu, Sol Family Band şi Lavinia Simene.
În cele mai multe cazuri, meniurile au fost alcătuite din aperitiv, gustare caldă, fel principal, desert, iar băuturile răcoritoare şi alcoolice au fost la liber, din belşug.
Pentru surprinde momentele serii, organizatorii au avut fotografi profesionişti sau cabine foto, care au scos pozele „la minut”. “E.M.”