3.6 C
Campulung Muscel
09/12/2024

Părinţii copilului din Mihăeşti, mort în urma unei anestezii totale: „Doamna doctor mi-a spus să mă liniştesc, pentru că i-a scăzut puţin pulsul!”

Pe 27 februarie, părinţii băieţelului din Mihăeşti, decedat ca urmare a unei anestezii totale, la Clinica TeddyCare din Piteşti, au dat jurnaliştilor primele lor declaraţii. Soţii Vasile au susţinut că au amânat acest lucru, pentru că abia acum au avut puterea necesară de a vorbi public despre ceea ce i s-a întâmplat fiului lor în vârstă de patru ani şi opt luni.

Părinţii micuţului au fost abordaţi de jurnalişti la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti, acolo unde au fost să dea declaraţii în dosarul de ucidere din culpă deschis de autorităţi. Ei au precizat că s-au prezentat la audieri de bună voie, având calitatea de martori. Părinţii lui Petru spun că medicii de la Clinica TeddyCare nu le-au explicat care sunt riscurile la care copilul se expune în momentul efectuării anesteziei totale şi că nu au ştiut ce se întâmplă cu băieţelul lor până când nu au văzut echipajul medical sosind în faţa clinicii. „Nu m-au lăsat să stau în cabinet, iar după ce a venit ambulanţa, anestezistul nici măcar nu a ieşit afară să îmi ofere explicaţii. Doamna doctor a venit şi mi-a spus să mă liniştesc, pentru că i-a scăzut puţin pulsul!”, susţine mama copilului. Soţii Vasile nu se vor opri, însă, aici şi vor să-i dea în judecată pe cei responsabili de moartea lui Petru, mai ales că, în această perioadă, cei de la clinică nu le-au trimis decât un singur mesaj, de condoleanţe, şi nimic altceva. Ei spun că, în acest caz, vina ar aparţine exclusiv celor care s-au ocupat de copilul lor. „Îi vom da în judecată”, au mai precizat părinţii micuţului. Amintim că băieţelul s-a stins din viaţă, pe 12 februarie, la Spitalul “Grigore Alexandrescu”. Din nefericire, a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvat. Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) s-a autosesizat în cazul tragediei care a avut loc la Clinica TeddyCare din Piteşti, fiind iniţiată procedura disciplinară împotriva cadrelor medicale implicate. Ama IVAN

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!