2.8 C
Campulung Muscel
07/12/2024

Bolnavii de cancer, trataţi sub cerul liber? Primăria nu cumpără fosta administraţie, iar Spitalul nu are unde să-i ducă

Majoritatea şi opoziţia din Consiliul Local parcă s-au înţeles să nu pomenească nimic la şedinţa de buget despre rugămintea directorului Spitalului Municipal, în sprijinul bolnavilor de cancer, care trebuie mutaţi undeva cât durează lucrările la viitoarea Secţie Oncologie. Liberalii, oricum, au anunţat că votează împotriva achiziţionării de la proprietar a fostei clădiri administrative de la poarta Spitalului, pentru care sunt planuri de a caza, temporar, în incinta ei Oncologia. Iar după revenirea Oncologiei în clădirea nou construită, la poartă să fie transferate Dermato-Venericele, care, în prezent, împart acelaşi imobil cu Bolile Infecţioase. La fel ca liberalii care invocă înţelegeri dubioase, ca să nu se achiziţioneze imobilul, nici primarul nu doreşte să investească 120.000 de euro, cât cere proprietarul pe construcţie. O dată, pentru că nu-i are, a doua oară, pentru că nu este genul de investiţie care să-i aducă vreun avantaj. Nici măcar electoral, suferinzii fiind de peste tot din Muscel, nu numai din Câmpulung. 

Constructorul trebuie să demoleze, iar directorul nu ştie unde să mute bolnavii  

Ca membru al Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal, Sergiu Cicu a remarcat că solicitarea managerului Nicolaie Alexe n-a fost inclusă în buget, cu cele peste 5 miliarde de lei vechi, preţul tranzacţiei discutat de principiu cu proprietarul construcţiei în care a funcţionat Administraţia Spitalului. Cicu a punctat utilitatea de moment a imobilului, în care unitatea medicală nu poate investi un leu, atâta timp cât are regim privat, pentru a atinge condiţiile impuse de Direcţia de Sănătate Publică, pentru mutarea Oncologiei. Poate valoarea chiriei să fie investită în amenajările obligatorii, pentru a întruni cerinţele de funcţionare, dar nici aşa nu se ştie dacă este legal.                                                   

În susţinerea cauzei sale, directorul Spitalului, care ţinteşte şi deţinerea în totalitate a proprietăţii imobilelor din incinta instituţiei publice, cu care anexa de la poartă face notă discordantă, a amintit în ce situaţie urgentă se află. „Constructorul a evoluat foarte mult cu lucrările, trebuie să demoleze acolo şi, efectiv, n-am unde să duc pacienţii. Sunt pe holuri, cu perfuzia, cu citostatice.”, a descris acesta maniera indecentă în care decurge tratamentul, în lipsa spaţiului insuficient unui număr triplat de pacienţi. 

Gravitatea situaţiei punctate de director nu i-a sensibilizat pe politicienii din Consiliu, fiind vorba despre bani. Mulţi bani, dar nici pe departe la fel de mulţi precum aberanta contribuţie de 4,3 milioane de lei sau 43 de miliarde de lei vechi, pe care municipalitatea o pune din banii noştri în proiectul blocului social. Pentru 50 de aşa-zişi nevoiaşi aleşi de partid se pot cheltui 20,8 milioane de lei pe un imobil inutil, dar pentru sutele de bolnavi de cancer, 500.000 lei e o avere de nesuportat de către bugetul local. 

Chestionat despre absenţa finanţării solicitate de directorul Spitalului, unde s-a început investiţia de reabilitare şi extindere a secţiei, înainte de a se stabili unde vor fi mutaţi pacienţii, pe durata şantierului, şeful Executivului a avut un răspuns bâlbâit. Şi complet lipsit de compasiune: “Nu i-am găsit loc… n-am o evaluare… venim cu o rectificare bugetară ulterioară când avem datele.” În momentul în care Alexe a invocat urgentarea achiziţiei, ca să nu ajungă cu bolnavii în stradă, primarul a ripostat că şi cumpărarea durează, cu evaluare, cadastrare şi restul. „Efectiv, nu ştiu cum se va face.”, a replicat sec şeful Executivului, care a amintit public o solicitare adresată în particular directorului Alexe. Şi anume să găsească altă soluţie de relocare a activităţii de la Oncologie. M.B.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!