0.2 C
Campulung Muscel
06/12/2024

Snoaba cu vântul prin buzunare

O doamnă în pragul de 50 de anişori face tot posibilul să-şi ascundă vârsta. În tinereţe, a avut noroc de un soţ cu avere, care a ţinut-o în puf, căci femeia a fost o frumuseţe cum rar s-a mai văzut. Anii nu au ocolit-o şi la apariţia primelor riduri şi fire albe, bărbatul şi-a ales o altă frumuseţe, dar jună. Învăţată să stea cu mâinile în sân şi să i se ofere totul pe tavă, doamna s-a trezit fără o leţcaie în buzunar. Nici copii care s-o sprijine, nu avea, pentru că nu a riscat, cât a fost tânără, să-şi strice silueta. Speranţa nu a părăsit-o definitiv şi încă visează să-şi găsească alt întreţinător, care să-i încălzească nopţile reci. Dar ca să atragă atenţia vreunui burlac tomnatic, trebuie să arate bine. Cum nu are bani de toalete, ia pe datorie de la magazinele din cartier. Vânzătoarele o cunosc ca pe un cal breaz, căci face împrumuturi peste împrumuturi ca să-şi achite ţoalele. Fiindcă nu mai face faţă datoriilor de la buticuri, femeia apare în toate caieţelele cu „rău-platnici”, dar nu se poate abţine să nu vină ca să ceară ceva nou pentru garderoba ei. Patroanele, care nu-şi poate scoate banii de la ea, vor să pună câteva ciomege pe cârca ei, doar ca să simtă puţină satisfacţie după ce au acoperit din propriile buzunare pagubele. Musceleanul de pe bulevard 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!