4 C
Campulung Muscel
08/12/2024

Cofetărie inaugurată în Vişoi

În cadrul proiectului „Schimbă-ţi viitorul! Dezvoltarea Socială şi Economică a persoanelor Defavorizate din Zona de Nord a Municipiului Câmpulung”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, a fost prevăzută şi activitatea de susţinere a antreprenoriatului în cadrul comunităţii, inclusiv a ocupării pe cont propriu prin înfiinţarea de noi afaceri. 30 de planuri de afaceri au fost depuse de câmpulungeni pentru a primi finanţare prin POCU, dar 12 au fost admise.

Una dintre afaceri a prins contur chiar ieri, 13 februarie, fiind vorba de inaugurarea unei cofetării, care va funcţiona la parterul blocului B2, vizavi de fostul Cinematograf “Balada”, în locaţia unei foste farmacii. Nu există persoană căreia să nu îi placă dulciurile. Pe acest lucru a mizat şi o familie din Câmpulung, care a înfiinţat o cofetărie în cartierul Vişoi, fiind câştigători ai concursului de planuri de afaceri prin programul amintit, derulat de administraţia locală, în urma căruia a primit 25.000 de euro să-şi achiziţioneze utilajele necesare începerii afacerii.

Întreprinzătorii vor să valorifice reţetele tradiţionale de prăjituri, cozonaci sau alte preparate de patiserie, încercând să menţină gustul clasic, în forme noi. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!