24.6 C
Campulung Muscel
10/09/2024

S-a confirmat oficial! În timp ce angajaţii DSVSA dorm pe funcţii şi ignoră realitatea, În Muscel bântuie Pseudoturbarea

Într-o ediţie trecută a ziarului v-am prezentat un caz şocant petrecut în comuna Schitu Goleşti. Nu mai puţin de opt pisici au murit, la mijlocul lunii mai, în decurs de trei zile, după ce au mâncat organe de porc (bojog şi gâturi), pe care proprietarul animalelor le-a cumpărat de la o carmangerie din Piaţa Centrală. Pisicile au murit în chinuri groaznice, iar stăpânul acestora, Dan Duţă, un muscelean stabilit în Bucureşti, dar care a moştenit o casă de vacanţă în localitatea amintită anterior, credea că animalele au fost infectate cu un virus care declanşează Boala lui Aujeszky, cunoscută şi sub denumirea de Pseudorabie. Bărbatul a păstrat în congelator două dintre pisicile moarte şi le-a dus la un institut de specialitate, din Capitală, în condiţiile în care a fost ignorat total de autorităţile sanitar-veterinare din Câmpulung şi Piteşti, în vederea efectuării autopsiei, pentru a se stabili cu certitudine ce le-a cauzat moartea. Din nefericire, suspiciunile musceleanului, că una dintre cele mai cunoscute carmangerii din Câmpulung vinde carne contaminată cu un virus periculos, s-au adeverit.

Pisicile au avut virusul specific bolii

A durat aproape trei săptămâni până ce s-a confirmat oficial faptul că felinele lui Dan Duţă au murit din cauza contactării virusului ce provoacă Boala lui Aujeszky, un virus ce se răspândeşte cu rapiditate printre animale şi pentru care nu există tratament, ducând în foarte scurt timp la deces. Tocmai din acest motiv, bărbatul a alertat reprezentantul zonal de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, dar şi pe patronul carmangeriei de la care a achiziţionat organele de porc, însă nimeni nu l-a luat în serios. În cele din urmă, după ce Dan Duţă ne-a semnalat incidentul, reprezentantul DSVSA Câmpulung, Dan Viorel Şerb, l-a băgat în seamă pe bărbatul din Schitu Goleşti, înaintând petiţia acestuia, printr-un e-mail, mai marilor de la judeţ. Totodată, Dan Duţă a fost îndrumat să meargă la DSVSA Piteşti şi să solicite efectuarea unor analize de laborator, contra cost, a cadavrului uneia dintre pisici pe care o avea în portbagajul maşinii. A ajuns şi acolo, dar nu a găsit pe nimeni. În aceste condiţii, bărbatul s-a adresat unui institut de specialitate din Bucureşti. „Vă trimit alăturat Buletinul de analiză nr. 12607/12.06.2018 referitor la Boala lui Aujeszky, emis de IDSA (Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală) Bucureşti. Rezultatul este pozitiv, prezenţă agenţi patogeni, adică pisicile au avut virusul specific bolii, deci au murit de EPIDEMIA declanşată de Boala lui Aujeszky. IDSA Bucureşti a trimis Buletinul de analiză şi la DSVSA  Argeş (doctorul Muşat de la laboratorul lor afirma tendenţios ca Boala lui Aujeszky este eradicată în România). Poate îşi va actualiza cunoştinţele şi dr. Muşat. Dr. Muşat afirma că ei „n-au proceduri”, deşi Ordinul Ministrului este clar în privinţa asta. Au refuzat să se sesizeze la cererea mea. S-a trimis şi la ANSVSA, şi la Serviciul Epidemiologie. Deci, este vorba de o epidemie. Vor lua măsuri organele „abilitate” sau vor pune batista pe ţambal, aşteptând să se îmbolnăvească şi oamenii (Doamne fereşte!) de la carnea comercializată la măcelăria din Piaţa Centrală a Câmpulungului? La om nu e fatală, dar nici bună nu e, nu-i nicio fericire să te îmbolnăveşti cu carne infectată cu viruşi de falsă turbare. Dar miile de animale în pericol, cai, vaci, oi, pisici, cai, etc.? La ele este o boală fatală, aproape în toate cazurile. Ele nu contează?”, se întreabă Dan Duţă.

Medicul Şerb „a pasat” pisicile moarte în ograda „vecinului” din Schitu Goleşti

Cazul, deşi pare banal, este de o gravitate extremă, dacă ţinem cont de reacţia celor plătiţi din banii noştri tocmai pentru a ne feri de astfel de pericole şi de a veghea la siguranţa populaţiei. Chiar şi titulatura „Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor” duce pe oricine la gândul că reprezentanţii acestei instituţii în teritoriu îşi fac treaba ca la carte, astfel încât omul să se ştie în siguranţă atunci când cumpără din centrele autorizate produse de origine animală. Realitatea este, însă, alta şi acest caz dovedeşte că ignoranţa, indiferenţa şi lipsa de profesionalism ale unor persoane puse în slujba populaţiei încă persistă şi cu greu pot fi eradicate, chiar dacă sunt puse în pericol vieţi omeneşti. După ce a fost confirmată prezenţa virusului ce declanşează Boala lui Aujeszky, medicul Dan Viorel Şerb, reprezentantul zonal de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a precizat că, după primirea oficială a buletinului de analiză, a existat o discuţie la nivel de Direcţie, dar nu este în aria de acoperire a domniei sale, ci pe aria comunei Schitu Goleşti, acolo unde au murit animalele. După ce a pasat pisicile moarte în ograda medicului Sorin Spânu, reprezentantul DSVSA la Schitu Goleşti, acesta a susţinut că nu a fost informat despre acest subiect (!) şi ne-a sugerat să ne adresăm direct DSVSA Argeş. Alo, domnul doctor Şerb, organele de unde le-a cumpărat, din târg de la Lăzăreşti sau din piaţă, de la Câmpulung?!

La porc, boala nu e fatală

Reamintim că toată povestea a început pe 12 mai, după ce Dan Duţă a cumpărat de la o carmangerie din Piaţa Centrală Câmpulung organe crude de porc. Ajuns la domiciliul din Schitu Goleşti, bărbatul şi-a hrănit cu ele cele opt pisici, iar după trei zile au început să moară una câte una. „Am avut opt pisoi, unul nu era al meu, şi toţi au murit! Sâmbătă, pe 12 mai, am luat din Piaţa Centrală, de la măcelărie, bojog şi gâturi de porc şi le-am dat la animale, crude. N-am ştiut. De doi ani le dau carne de porc, inimi, rinichi şi, mai ales, ficat, dar, de când s-au scumpit, nu mi-am mai permis să cumpăr aceste organe, aşa că am trecut la varianta ieftină, deşi rezervorul de viruşi este plămânul. De un an şi jumătate, le dau bojog şi nu s-a întâmplat nimic. Cred că e o epidemie în firma de la care se aprovizionează abatorul. Dacă eu am luat organele sâmbătă, înseamnă că cel puţin unul dintre animalele sacrificate vineri este infectat. În momentul în care un porc e infectat, îi îmbolnăveşte şi pe ceilalţi. La porc, boala nu e fatală, îi slăbeşte, dar îşi revin. La celelalte animale, carnivorele domestice şi rumegătoarele e fatală, nu există remediu. Boala lui Aujeszky are termen de incubaţie de 3 – 6 zile. Sâmbătă, le-am dat să mănânce, iar, marţi, un pisoi prezenta semne. Miercuri dimineaţa, în faţa scărilor era aproape mort, în ploaie. L-am luat în braţe, l-am ridicat lângă uşă, să nu facă hipotermie şi a murit câteva minute mai târziu. S-a încadrat în cele trei zile!”, ne-a mărturisit Dan Duţă. Din păcate, bărbatul nu a ştiut că există alimente pe care nu ar trebui să le dea la pisici, existând riscul ca acestea să se îmbolnăvească grav şi chiar să moară. Printre cele mai periculoase sunt carnea crudă, ciocolata, tonul, alimente pe bază de cafeină, resturile de la masă, peştele, ouăle şi mâncarea pentru câini.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!