La 161 de ani de la eveniment, tinerii liberali din Câmpulung au organizat a treia ediţie a Concursului Local de Istorie cu tema „Mica Unire”. S-au înscris şase echipe de la patru licee, Liceul Teoretic „Dan Barbilian”, Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” şi Liceul cu Program Sportiv. „Concursul are trei părţi, cu întrebări grilă şi o întrebare surpriză pentru echipele care vor câştiga premiile pe care noi le-am pregătit.”, ne-a declarat Arabela Golumbeanu, preşedinte interimar TNL Câmpulung. Juriul a fost format din conf.univ.dr. Claudiu Neagoe, de la Universitatea din Piteşti, Valentin Mocanu, profesor de Istorie, Ţârcu, profesor de Istorie la Piteşti şi doctorand al Universităţii din Bucureşti.
Mentalităţile şi moravurile epocii
Înaintea concursului, conf.univ.dr. Claudiu Neagoe a făcut o prezentare inedită despre mentalităţile şi moravurile epocii, despre generaţia de la 1859, dar cea care a captat cel mai mult publicul asistent a fost despre femei şi politică.
Generaţia de la 1859 a fost una foarte tânără, între 30 şi 50 de ani. Cei mai importanţi protagonişti ai evenimentului 1859 au fost Alexandru Ioan Cuza (39 ani), Mihail Kogălniceanu (42 ani), Vasile Alecsandri (38 ani), Ion Ghica (43 ani), Vasile Boerescu (29 ani), Costache Negri (47 ani), C.A. Rosetti (43 ani), Dimitrie Brătianu (41 ani), Ion C. Brătianu (38 ani), Ştefan Golescu (50 ani), Nicolae Golescu (49 ani) şi Lascăr Catargiu (36 ani). „O generaţie educată, cei mai mulţi dintre ei cu studii în marile centre universitare europene, Leipzig, Paris, Viena, o generaţie destupată la minte, care a început să vadă altfel lucrurile şi să înţeleagă, mai cu seamă, rolul pe care-l au şi ar trebui să-l aibă în societate.”, a declarat Claudiu Neagoe.
Dar, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, la Revoluţia de la 1848, şi la evenimentele care au precedat Unirea de la 1959, cu adunările ad-hoc, femeile au avut şi ele un rol. În vechiul regim, adică înainte de 1800, femeile, cele din înalta societate, nu jucau absolut nici un rol politic, doar un oarecare rol social. Dar, lucrurile încep să se schimbe după anul 1800 şi mai evident după 1834. Principala problemă care s-a pus în societatea modernă, la începuturile ei, a fost aceea a educaţiei. Din momentul în care femeile, fetele, care proveneau din familiile înstărite, bogate, boiereşti încep să fie educate, lucrurile încep să se schimbe pentru că această educaţie a fetelor o dată măritate se răsfrângea cumva şi asupra bărbaţilor. Bărbaţii din secolul a XIX-lea devin ceva mai erudiţi pentru că soţiile lor sunt mai educate. „Legat de statutul femeii în această primă jumătate a secolului, mai toate prevederile legale arătau faptul că femeile nu aveau drepturi politice, nu se puteau exprima şi, cu atât mai puţin să intervină sau să acţioneze în jocurile politice. Totuşi, aveau anumite privilegii pentru că dacă provenea dintr-o familie boierească sau dintr-o familie ai cărei membrii, bărbaţii ocupau diverse funcţii în stat, aveau, printre altele, privilegiul de a purta titlul soţului. Principalele atuu-uri ale femeilor din înalta societate, în primul rând era zestrea, apoi aşa numitele averi mişcătoare şi nemişcătoare, bunurile pe care le primeau la căsătorie, de la bijuterii şi elemente de vestimentaţie până la bunuri funciare. Un amănunt foarte important, după căsătorie, soţul administra bunurile soţiei şi, practic, toată familia trăia din urma veniturilor acestor bunuri. În caz de divorţ, soţul trebuia să întoarcă soţiei toate bunurile cu care venise în căsnicie.”, a continuat Claudiu Neagoe.
Femeia şi politica
Femeile din înalta societate, din Ţara Românească şi Moldova considerau că jocul acesta politic este apanajul exclusiv al bărbaţilor şi ele nu au ce căuta în acest joc şi, cu toate acestea, în mod indirect se implicau cumva. În casă, discutau cu soţii lor despre problemele pe care le întâmpinau în fiecare zi. În momentul în care femeile devin mai educate, încep să studieze, apar şcoli care se ocupă de educaţia fetelor, pensioane. „Momentul schimbării îl putem clasa la 1848, pentru că în cursul acestor evenimente şi după, femeile, mamele paşoptiştilor, la soţii sau surorile lor, devin din ce în ca mai implicate şi vocile lor încep să fie tot mai auzite. Multe dintre ele încep să fie atrase de acest joc al politicii. Nu e de mirare că până şi soţiile boierilor sau surorile acestora ajung să se organizeze în „partide politice”, unele aveau orientări spre Rusia, unele spre Franţa, altele chiar spre Turcia. Bineînţeles că cele mai criticate erau doamnele rusofile, şi în presa epocii există o serie de articole usturătoare la adresa lor. Statutul social le permite femeilor din înalta societate să se mişte ceva mai liber în societate şi chiar să-şi expună punctele de vedere. Titu Maiorescu, povesteşte de un caz petrecut în 1966, când o boieroaică din înalta societate fusese achitată de Tribunalul Târgu Neamţ după ce îi bătuse pe toţi funcţionarii acestui Tribunal cu cravaşa. Deci, statutul social i-a adus iertare din partea instanţei.”, a continuat profesorul.
Au fost enumerate numele câtorva femei, care au jucat un rol important în „Mica Unire”. „Ana Ipătescu, fiica unui dregător domnesc, care în timpul liber făcea şi negoţ. El comanda o trupă de cavalerie aflată în slujba Curţii Domneşti, iar în timpul liber avea o cafenea şi făcea negoţ cu diverse produse. Ana Ipătescu devine celebră în iunie 1848, când Guvernul revoluţionar fusese ţinut sub arest de doi membrii ai grupării conservatoare, reacţionare, coloneii Ioan Odobescu şi Ion Solomon. Şi. Ana Ipătescu a fost cea care a declanşat o revoltă populară, deşi „gurile rele” spun în epocă că în spetele acţiunii ei ar fi fost de fapt o poveste de amor, unul dintre membrii Guvernului Nicolae Golescu era iubitul ei, şi a vrut să-l salveze. Nu există nicio mărturie în sensul acesta, dar e bine să ascultăm câteodată şi zvonurile.
Zoe Golescu, născută Farfara, soţia lui Dinicu Golescu, cărturarul şi marele poet, de la începutul epocii moderne, şi mama fraţilor Goleşti, cei care au jucat un rol important şi la 1848, şi la 1856-1957, dar mai cu seamă la 1859. Toate relatările relevă faptul că Zoe „Goleasca”, cu era denumită în epocă, a devenit simbolul mamei, mamei naţiunii şi al tuturor tinerilor implicaţi în evenimente, pentru că ea a sacrificat nu doar familie, ci şi averea în anii în care copiii ei ai fost exilaţi, i-a sprijinit necondiţionat, le-a trimis bani. Dar, nu numai lor şi altor tineri revoluţionari le-a trimis ajutoare materiale. De aceea, toţi tinerii aflaţi în exil au iubit-o ca pe propria lor mamă şi, Dimitrie Brătinau scrie lui Ştefan Golescu o scrisoare, pe care o încheie: „Să trăiască Zoe Goleasca, mama patriei noastre şi mama tuturor”. Trăia izolată la Goleşti, cu singura Fiică, Anica, şi citea presa, se informa, era foarte atentă la evenimentele care se petreceau în ţară şi mai ales afară.
Maria Rosetti, scoţiancă, pe numele ei, Mary Grant, soţia lui C.A. Rosetti, considerat unul dintre cei mai radicali liberali. Şi ea, considerată de cei mai mulţi prima ziaristă din România Epocii Moderne, i-a susţinut pe revoluţionari şi a atras atenţia în mod deosebit demersurile ei repetate de a-l elibera pe Ion C. Brătianu, care fusese arestat în 1853, la Paris, şi reuşeşte eliberarea acestuia.
Catinca „Cocuşa” Conachi, fata marelui boier şi poet Costache Conachi, căsătorită cu Nicolae Vogoride, personaj important în perioada de dinainte de Unire, pentru că a fost caimacam al Moldovei, şi a încercat să falsifice listele pentru alegerile Adunării Ad-hoc din Moldova. Soţia a pus mâna pe corespondenţa sa şi a dat-o publicităţii, mai mult de atât, ea l-a şantajat pe soţul ei să-i destituie pe unul dintre cei mai anti-uniunişti boieri la vremea aceea, ameninţându-l cu divorţul. Divorţul l-ar fi obligat pe Nicolae Vogoride să întoarcă averea şi bunurile cu care venise în căsnicie soţia sa, ori el le cam cheltuise la jocurile de noroc şi pe femeile uşoare.
Anglae Ghica, un alt personaj interesant, una dintre puţinele femei de mari boieri şi de principi, care a acordat o atenţie deosebită educaţiei, formării personale, cu studii în afară, şi pasionată foarte mult de istoria naţională şi europeană. Se pare că a şi încercat să scrie o istorie a românilor, însă nu a finalizat-o. O unionistă convinsă, prima femeie din înalta societate care în 1858 s-a prezentat în public purtând cocarda tricoloră, şi este una dintre puţinele femei care a militat pentru acordarea de drepturi politice femeilor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, chiar dacă ea a fost conştientă că este prea devreme pentru aşa ceva.
Elena (Rosetii) Cuza, fiica postelnicului Iordache Rosetti Solescu. Ea l-a convins pe consulul britanic de la Galaţi, Cuninghan, să-l facă scăpat pe soţul ei, Alexandru Ioan Cuza, care a fugit în Bucovina şi de aici în Occident. A plecat după el, s-au întors după un an, în Moldova. A fost alături de soţul ei tot timpul, s-a retras pentru o scurtă perioadă de doi ani, între 1860-1862, moment în care o altă femeie a intrat în viaţa lui, o boieroaică moldoveancă, căsătorită cu un prinţ, Obrenovic. Totuşi, la insistenţele şi la rugăminte soţului ei, în 1862, doamna Elena s-a întors, i-a fost alături şi l-a sprijinit în toate demersurile şi reformele pe care Cuza le-a adoptat. Elena Doamna a fost cea care a înfiinţat şi a patronat un pension, adăpost pentru fete, mai cu seamă pentru orfane, iar acestea erau educate să devină educatoare şi învăţătoare. A murit în 1909, iar mărturiile epocii o prezintă ca o adevărată doamnă, şi multe dintre demersurile şi măsurile ei au fost luate de Principesa şi apoi Regina Elisabeta.”, şi-a continuat conf.univ.dr. Claudiu Neagoe prezentarea. Isabela FILIP