Incendiu de proporţii, miercuri seara, într-o gospodărie din Ţiţeşti! Flăcările au distrus, în mare parte, o locuinţă şi anexele gospodăreşti, iar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre ele fiind transportată la spital. Mai mult decât atât, în incendiu au pierit 25 de păsări.
Alarma s-a dat la ora 21.45, iar la faţa locului au fost trimise două echipaje de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, de la Detaşamentul de Pompieri din Mioveni, şi o ambulanţă SAJ. Ulterior, forţele de intervenţie au fost suplimentate cu un echipaj cu o autospecială de stingere şi un echipaj cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă. Pompierii au fost sprijiniţi de SVSU Ţiţeşti. Incendiul a fost localizat rapid, limitându-se posibilitatea de propagare la alte vecinătăţi, iar intervenţia a durat aproximativ două ore. Au ars acoperişul construcţiei tip vagon (casă, camera centralei şi magazie) pe aproximativ 150 mp, în jur 1.000 kilograme de cereale, elemente de mobilier, aparatură electro – casnică şi alte materiale combustibile. În incendiu au mai ars şi 25 de păsări. O femeie de 50 de ani, care a suferit un atac de panică, a primit îngrijiri medicale de la un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Argeş, dar a refuzat transportul la spital. Echipajul SMURD a preluat un băiat de 17 ani, care prezenta o arsură de gradul întâi la nivelul gâtului. Potrivit reprezentanţilor ISU Argeş, incendiul s-ar fi declanşat de la un coş de fum neprotejat termic faţă de elementele combustibile (hârtie, cărţi). Alex BARBU