Aşa după cum v-am informat, la sfârşitul anului trecut, mai precis pe 30 decembrie, un bărbat de 45 de ani, din Bucureşti, medic de profesie şi argeşean la origini, a fost rănit de o ursoaică în timp ce se afla la o partidă de vânătoare, organizată de Ocolul Silvic Aninoasa, pe un fond din Berevoeşti. Bogdan Purcăreanu, căci despre el este vorba, a dat nas în nas cu animalul şi a încercat să scape de furia acestuia, justificată, ţinând cont de faptul că avea doi pui, urcându-se în cel mai apropiat copac. Ursoaica l-a prins, însă, de picior şi l-a muşcat, provocându-i o rană destul de gravă. Fiara a fugit în momentul în care partenerii de vânătoare au tras focuri de armă, alertaţi de ţipetele doctorului. S-a dat alarma la 112 şi, pentru că bărbatul sângera abundent, tovarăşii săi l-au urcat în maşină şi au plecat în întâmpinarea ambulanţei, transferul făcându-se pe drum. Victima a ajuns la spitalul din Câmpulung, iar de aici a fost transferată la o unitate medicală din Capitală.
Dosar penal, in rem, pentru vătămare corporală din culpă
Poliţia a deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, unul dintre aspectele verificate fiind pe linie de arme şi muniţie. Cercetările sunt efectuate de poliţiştii secţiei rurale din Schitu Goleşti. „Verificările sunt pe vătămare corporală din culpă, in rem, din oficiu. Din primele verificări, exista autorizaţie de vânătoare, vorbim de vânătoare organizată. Persoana este din Bucureşti. Verificările au pornit după momentul în care a ajuns la spital persoana. Au aflat ulterior poliţiştii de la Câmpulung despre faptul că a existat acest incident petrecut la vânătoare pe raza localităţii Berevoeşti. Dosarul s-a înregistrat la Secţia de Poliţie Rurală Schitu Goleşti, iar cercetările se desfăşoară faţă de fapta de vătămare corporală din culpă, practic dosarul penal oferă cadrul legal pentru efectuarea de verificări, iar supravegherea cercetărilor se efectuează de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung.”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Florin Popa.
„La prima vedere este accident de muncă”
De asemenea, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş face verificări pentru a afla care era, de fapt, rolul doctorului în toată această poveste. Potrivit ziarului Jurnalul de Argeş, cei de la ocol susţin că bucureşteanul, deşi membru vânător, nu avea, totuşi, în ciuda unor informaţii contradictorii, asupra sa armă de foc, ci era doar… gonac. „Am fost sesizaţi chiar în ziua respectivă, a fost colegul nostru acolo, urmează să facă cercetarea Ocolul Silvic Aninoasa, care a fost organizator de vânătoare. Respectiva persoană este un medic din Bucureşti, care venise la recreere pe aici, se pare că a fost invitat de un vânător, de prietenul lui la vânătoare. Urmează să vedem cam care a fost statutul lui, mai multe amănunte în legătură cu el, cum a fost organizată vânătoarea, dacă au fost trecuţi pe vreo listă, dacă au fost instruiţi, urmează să vedem aspectele astea. Ei ne comunică evenimentul cu primele date primare şi după aceea cercetarea o face o comisie numită de cei de la Direcţia Silvică şi ei îşi asumă responsabilitatea cercetării, noi doar avizăm dosarul. A fost un coleg al nostru de la ITM la cercetare. Pe doctor l-a atacat un urs în timp ce participa la vânătoare. Trebuie văzut rolul lui în toată povestea asta. Nu ne putem pronunţa acum, aşteptăm toate datele care vin pe calea legală, durează vreo zece zile cercetarea. La prima vedere este accident de muncă.”, a declarat pentru Jurnalul de Argeş Ion Samoilă, de la ITM.
„Dacă nu erau gonacii aproape, era… Doamne fereşte!”
La partida de vânătoare cu bucluc, din data de 30 decembrie 2019, a participat şi şeful Ocolului Silvic Aninoasa, Olavi Niţescu, care susţine, la rândul său, că medicul bucureştean era gonac. „Partida de vânătoare a fost organizată de Ocolul Silvic Aninoasa. Autorizaţia a fost dată de unul dintre pădurarii mei, că dreptul să semneze autorizaţia îl au maiştri de exploatare, paznicii de vânătoare, şefii de ocol. Era la porc mistreţ, vulpi, şacali, fiind autorizaţie colectivă, cu 2-3 specii. După câte ştiu eu de la băieţii mei, că am fost şi eu la vânătoare în ziua respectivă, au fost două ursoaice, cu doi pui fiecare şi una dintre ele a atacat. Am înţeles că a încercat să se urce într-un pom, dar nu a reuşit la o înălţime aşa de mare, probabil, la un metru jumate, doi metri, şi ursoaica l-a agăţat de picior, de călcâi. Şi am înţeles că şi de o pulpă, dar nu a avut răni grave. Am luat legătura cu soţia dumnealui, care mi-a spus că, în afară de rana de la calcaneu, mai e zgâriat pe picior. În partida respectivă, era gonac. Am înţeles că este membru vânător, are rude în Argeş. Profesează în Bucureşti, dar el este din Argeş. Îi place să meargă la chestia asta, presupun că era în vacanţă, mai vine cu noi în vacanţă, este un băiat căruia îi place să meargă cu noi. Pe autorizaţie nu era, dar noi avem un proces-verbal de instruire pe care era trecut şi a semnat cu mâna dumnealui. El nu a avut armă, au venit băieţii când au auzit strigând după ajutor. A ieşit tărăboi, au tras în sus. Dacă nu erau gonacii aproape, era… Doamne fereşte… Putea să fie mult mai rău, a avut inspiraţie şi a urcat în primul pom, e om care a ştiut cum să acţioneze, nu a aşteptat să se apropie animalul, s-a urcat. Ştiu că a plecat din Câmpulung la Spitalul Universitar şi că ar fi cât de cât OK . I-a prins călcâiul în două şuruburi după câte ştiu ligamentul din spate era afectat destul de rău, s-a făcut o reconstrucţie. Se va reface, nu chiar uşor, dar bine că e în viaţă, asta e cel mai important”, este punctul de vedere al şefului de ocol, publicat de colegii noştri de la Jurnalul de Argeş.
„De-aia sunt urşii prin containere şi prin sat, pentru că sunt nemâncaţi”
Olavi Niţescu a mai precizat pentru aceeaşi sursă că urşii sunt foarte agresivi în această perioadă, în care ar trebui să hiberneze, pentru cu suferă de foame. „Oricât ne-am ferit, în vară, de vânătoare la mistreţ, fiind şi foarte aproape de pesta porcină, am avut şi în stânga şi în dreapta focar, nu ne-am organizat nici în toamnă, ca să nu dăm de urşi. Ne-am bazat că urşii ar trebui să fie la hibernare, dar nu sunt şi vin nemâncaţi, pentru că, din 2014-2015, nu ni se mai permite să îi hrănim. Nu se vânează decât prin derogare, dacă sunt pagube. Cel mai important lucru, după părerea mea, este să se hrănească. Până în 2015, îi hrăneam în permanenţă, acum nu ni se permite, de asta îi găsim la containere şi atacă. Mi-au atacat un pădurar, au rănit un pădurar de vânătoare când punea hrană pentru mistreţ. De-aia sunt urşii prin containere şi prin sat, pentru că sunt nemâncaţi. Puneam hrană granulată înainte, ca la câini, cu proteine. Pe două fonduri de vânătoare puneam între 7 şi 10 tone de hrană granulată. Atunci aveam o concentraţie, puteam să îi extragem. Veneau doi-trei vânători străini, care plăteau şi din aceste fonduri puteam să cumpărăm şapte tone de hrană…”, a mai precizat şeful de ocol. Ama IVAN