Cap. IV
CĂMINUL CREDINŢEI ŞI ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR
1.Căminul credinţei – locuinţă divină împodobită cu sfinţenia Casei lui Dumnezeu! (Ioan 14:23)
Trebuie deosebite aceste două aspecte, şi anume obligativitatea celor din căminul credinţei de a respecta Cuvântul lui Dumnezeu – ca morală de atitudine sau de comportare – şi libertatea de a se întoarce la Dumnezeu, printr-o mântuire ca atitudine personală. Este datoria părintelui credincios de a nu crea false impresii cu privire la libertatea celor din casă! Ei nu sunt liberi să facă ce vor, ci sunt obligaţi să respecte rânduielile Cuvântului în casă, iar dacă nu le plac acestea, trebuie convinşi sau constrânşi să facă lucrul acesta. Spre exemplu, dacă tatăl nu se duce la restaurant, la cinema, la meci sau în cine ştie ce alt loc, nici copilul nu are libertatea să se ducă acolo unde nu se duce părintele său, iar dacă nu are încă această convingere, părintele trebuie să-i poruncească. Câtă vreme se află în casa celui credincios, copilul este obligat să se supună principiilor de morală ale credinţei de acolo.
Tot din Cuvânt înţelegem că în vechime era obiceiul ca rânduielile formale, lăsate de Dumnezeu, să se împlinească cu toţi cei din casă (circumcizia, participarea la sărbători). Astfel, după primirea poruncii circumciziei din partea lui Dumnezeu, au fost circumcişi Avraam însuşi, Ismael, fiul său născut clandestin, şi toţi oamenii din casa lui, robi născuţi în casă sau cumpăraţi cu bani de la străini, pentru că Avraam înţelesese că obligativitatea formală a poruncii se extindea asupra tuturor celor din casa lui, indiferent de atitudinea sau opinia lor personală faţă de credinţă. Părintele credincios are obligaţia să împlinească orânduială a casei, chiar dacă nu toţi sunt oameni credincioşi. Probabil că în acelaşi fel am putea să înţelegem administrarea botezului creştin, care nu este doar un semn văzut al credinţei personale în Domnul Hristos, ci un semn al credinţei mărturisite şi acceptate de tatăl, care face posibilă intrarea în casă a mântuirii şi mutarea casei pe terenul spiritual binecuvântat al Casei lui Dumnezeu. În pildele pe care ni le oferă Scriptura (Lidia, temnicerul din Filipi, Corneliu), botezul era administrat integral, tuturor celor din casa lor, necondiţionat de faptul că erau sau nu credincioşi, ba chiar se remarcă într-un mod expres că numai unii erau credincioşi în casă.
Rânduielile casei sunt obligatorii pentru toţi, aşa cum sunt şi obiceiurile sfinte (rugăciunea zilnică, mulţumirea la masă, citirea colectivă a Cuvântului lui Dumnezeu, participarea la adunare). Odinioară, tot poporul trebuia să sărbătorească Paştele sau celelalte sărbători obligatorii lăsate de Dumnezeu, iar dacă cineva nu voia să participe la acestea, trebuia să fie omorât cu pietre Numeri 9.
Sfinţenia Casei lui Dumnezeu impune corectitudine în casă şi în afacerile ei, aşa cum se poate desprinde din dialogul cu Zacheu, unde Domnul Hristos îi spune: „astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta”, iar el răspunde: „iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit” Luca 19:8. Mântuirea acceptată personal de el introduce corectitudine în casă, atât cu privire la el, cât şi cu privire la relaţiile cu alţii. Corectitudinea căminului credinţei trebuie să se manifeste în toate aspectele de viaţă: materiale, morale şi spirituale. Ca un exemplu, Ioan spune în a doua sa Epistolă versetele 10-11: „dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi „bun venit!”. Căci cine-i zice „bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele”.
Rânduielile sfinte ale credinţei controlează ospitalitatea casei, extinzând-o faţă de fraţi, dar restrângând-o faţă de aceia care nu au o comportare morală sau o atitudine doctrinară potrivită, pentru a evita o comuniune nepotrivită. Unele din necazurile celor credincioşi sunt din pricina neatenţiei cu privire la relaţiile sau la vizitele pe care le fac sau pe care le primesc acasă. Într-o astfel de vizită pot veni „sora Maria” sau „fratele Aaron”, marele preot, ca să ne spună despre fratele Moise şi despre soţia lui, vorbindu-i de rău, chiar pornind de la un fapt real. Dar Dumnezeu, care a fost atunci prezent între ei, n-a văzut bun lucrul acesta şi nu l-a îngăduit; şi fără întârziere au apărut cele mai grele consecinţe: lepra, suferinţa, stagnarea pe calea credinţei, iar drumul Canaanului, care putea fi parcurs în câteva zile, a devenit astfel un drum lung şi anevoios, pe care au căzut atât de mulţi, datorită neatenţiei faţă de prezenţa lui Dumnezeu. „Aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde” 1 Corinteni 10:6.
(Continuare în numărul viitor)
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,
Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424