Răpirea Adunării, adevăr uitat mult timp. Cuvintele din 1 Tesaloniceni 4.13 18 cuprind un adevăr foarte preţios, care alcătuieşte „fericita noastră nădejde“ (Tit 2.13). Dar, deşi adevărul acesta este spus aici cum nu se poate mai clar, creştinătatea l-a pierdut; şi l-a pierdut nu de acum, ci de multe veacuri. În şcolile unde se învaţă lucrurile religioase, nimeni nu-i învaţă pe elevi despre ce citim aici. Chiar şi între cei ce sunt copii ai lui Dumnezeu, adevărul acesta nu este lămurit, pentru că li s-au pus ochelari la ochi şi văd lucrurile aşa cum le sunt înfăţişate în adunare. Multe adunări nu ştiu ce este cu cele spuse în aceste rânduri, cu răpirea Bisericii. Veacuri de-a rândul, adevărul acesta a fost ca ascuns. Dar acum aproape două sute de ani, Dumnezeu a ridicat nişte credincioşi deosebit de serioşi şi aceia au atras atenţia asupra acestui adevăr numit „răpirea Bisericii“. Unii s-au trezit, alţii nu. Cei ce sunt treziţi sunt aşa şi datorită faptului că au acest adevăr; iar cei ce nu sunt treji sunt aşa şi pentru că nu au acest adevăr.
Cei ce au murit credincioşi nu sunt păgubiţi. Tesalonicenii ştiau lucrul acesta, că Domnul Isus va veni, dar se gândeau la credincioşii care au murit. Să mai aştepte aceia încă o mie de ani, când va fi învierea tuturor? În felul acesta ei ar fi păgubiţi, în timp ce aceia care vor fi vii la venirea Domnului vor fi câştigaţi. Apostolul răspunde la această grijă a lor. Mai înainte le spusese: „să împlinesc ce mai lipseşte credinţei voastre“ (3.10), adică în ce priveşte învăţătura. De aceea acum le spune: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde“ (4.13). N-au nădejde cei ce n-au lumina evangheliei. „Adio pentru totdeauna, adio, că ne-ai rupt inima din noi!“ îi auzi pe ai lor plângând. Cei credincioşi nu pot să spună aşa, ci zic: „La revedere, în curând ne vom vedea!“. Ceilalţi n-au nicio mângâiere, de aceea plâng fără nicio mângâiere. Chiar dacă la slujba de înmormântare li se citeşte din evanghelie, lor nu le arde atunci să asculte evanghelia. Chiar ce scrie aici apostolul Pavel se citeşte atunci, dar cine ia seama? Dascălii din biserici vă vor spune pe dinafară cuvintele acestea, dar nu le cred.
Venirea Domnului pentru ai Săi, apoi cu ai Săi. „Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El“ (1 Tesaloniceni 4.14). Venirea Domnului Isus are două etape. Întâi El vine până în văzduh, pentru credincioşii Săi, iar după un timp scurt vine împreună cu credincioşii Săi pe pământ. Întâi sunt răpiţi de pe pământ şi pe urmă vin toţi împreună cu El, ca mireasa care şi însoţeşte mirele. Cât despre cei necredincioşi, nici vorbă; aceia vor învia după împărăţia de o mie de ani şi vor fi judecaţi.
Pavel a primit de la Domnul: evanghelia, cina, răpirea. „Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului…“ (1 Tesaloniceni 4.15). Deci nu vă spunem de la noi, ci vă spunem prin Cuvântul Domnului. Domnul Isus Însuşi i-a împărtăşit acest adevăr, de la El a primit Pavel acest adevăr. Evanghelia însăşi, Pavel n-a primit-o de la om, cum spune la Galateni. În ce priveşte cina Domnului, Pavel le spunea corintenilor: „Am primit de la Domnul…“ Deci era o descoperire specială de la El. Domnul a găsit în el o persoană căreia i-a putut împărtăşi aceste lucruri şi, prin el, şi nouă.
Strigătul Domnului, glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu. „Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului (nu „unui arhanghel“) şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos“ (1 Tesaloniceni 4.16). Strigăt, glas de arhanghel, trâmbiţa lui Dumnezeu – parcă ar fi vorba de o muzică care începe să cânte, pentru ca toţi cei ce trebuie să facă marşul să pornească la drum. În strigătul Domnului, în glasul arhanghelului şi în trâmbiţa lui Dumnezeu este putere. Cu cei credincioşi se va face o lucrare minunată: numai ei vor auzi glasul. Ceilalţi se vor pomeni fără credincioşi, fie că vor fi răpiţi ziua, fie noaptea. În Scriptură se vorbeşte de trei străji, dacă nu de patru. Când la noi este ziuă, în altă parte a pământului este noapte; dar toţi vor fi răpiţi în acelaşi timp.
Întâi vor învia cei morţi în Hristos. „Întâi vor învia cei morţi în Hristos“ (1 Tesaloniceni 4.16). Cine îi va învia? Dumnezeu! Este destul să ştii că ai de-a face cu un Dumnezeu atotputernic. Va mai aduna El elementele din care este făcut trupul? Ce ştim noi? Va fi altă substanţă? Vor fi trupuri duhovniceşti, nu ca acestea de acum. Cum anume vor fi acelea, doar când le vom avea vom şti.
La răpire, Domnul Isus vine în văzduh, nu pe pământ. „Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh.“ Deci Domnul nu vine până pe pământ, ci până în văzduh. „Şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul“ (1 Tesaloniceni 4.17). Starea dintre moarte şi înviere este aceea că sufletul este la Domnul Isus. „Aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine“, spune apostolul Pavel în Filipeni 1.23. Deci, când sufletul celui credincios s-a despărţit de trup, merge la Domnul Isus. Mântuirea desăvârşită n-o avem însă decât atunci când şi trupul va fi schimbat sau înviat. Atunci vom fi desăvârşiţi, pentru că Îl vom vedea pe Domnul Isus aşa cum este şi vom fi ca El.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Telefon contact: 0745.021.424.