12.4 C
Campulung Muscel
20/05/2024

Firma familiei Răuţoiu încearcă să prindă şi o lucrare de 2,5 milioane lei, la Poienari

Tot până pe 16 decembrie 2019 a fost valabilă invitaţia primarului Ion Banzea, transmisă asfaltatorilor interesaţi de un contract de 2.512.782,58 lei. Startul licitaţiei pentru execuţia lucrărilor de construcţii aferente proiectului „Modernizarea drumului comunal DC 42, cu lungimea de 1,88 km, în comuna Poienarii de Muscel” s-a dat pe 29 noiembrie 2019, fiind consumată până în acest moment etapa de înscriere, prin depunerea ofertei. Două la număr, înaintate de doi constructori aflaţi în parteneriate cu terţi sau asociaţi. Primul este Conteh Barengott SRL (reprezentant Mihnea Valentin Ungureanu), din Târgovişte, înscris în procedură ca ofertant unic, dar venit împreună cu un terţ, Camino Construct SRL (reprezentant Marlena Camelia Manolache), din Oneşti. Iar cel de-al doilea, Roloplast Tehnoconstruct SRL (reprezentant Alin Popa), din Geamăna, în calitate de lider, şi Construct Steel Market SRL (reprezentant Aurel Mitrea), din Valea Mare Podgoria, ofertant. 

Un drum cu dale din beton de ciment foarte degradate. Pe porţiunile nebetonate, drumul e pietruit  

Potrivit descrierii investiţiei, prezentate de autoritatea contractantă pe portalul de profil, „drumul comunal se desprinde din drumul judeţean DJ738, în dreptul Primăriei, şi evoluează spre dreapta, pe o suprafaţă asfaltată în anii anteriori, pe circa 850 m. La finalul sectorului asfaltat, începe sectorul care prezintă interes în această expertiză. În prezent, acest sector este din beton de ciment, dar cu durata de serviciu depăşită, şi evoluează până la km 2+700, de unde se continuă până la final, pe o structură pietruită, pe încă 470 m. Lungimea ce prezintă interes este de lungime 1,88 m. DC 42, pe sectorul analizat, se prezintă cu o structură rutieră rigidă, cu dale din beton de ciment, mărginite de un acostament variabil pietruit şi şanţuri, parţial sau total colmatate. Dalele din beton de ciment sunt foarte degradate, sunt porţiuni cu dale fragmentate tasate sau cu suprafaţa erodată. Drumul comunal investigat se încadrează în clasa tehnică V. Acesta asigură un trafic preponderent de interes local, cu componentă agricolă, dar, totodată, axat şi spre alte activităţi cu caracter economic. Drumul comunal 42 are o structură cu dale din beton de ciment, cu durata de serviciu expirată, având în sens transversal o lăţime de 5 m, cu acostamente de până la 1 m. Dalele din beton de ciment sunt foarte degradate, sunt zone cu o multitudine de gropi, dale fracturate, încălecate. Pe alte zone, pietruirea a luat locul betonului de ciment. Drumul investigat deserveşte locuitorii din zonă sau asigură accesul către obiective de interes economic şi descarcă trafic specific (preponderent agricol) şi este circulat periodic de vehicule cu sarcina mai mare de 3,5 t sau vehicule limitate la osia standard 11,5 t.”

Condiţiile autorităţii contractante impuse constructorilor 

Organizatorii procedurii de desemnare a constructorului oferă, prin intermediul anunţului postat în SICAP, şi informaţii legate de lucrare. „Soluţia tehnică pusă la dispoziţie de proiectantul lucrării cuprinde: 

a)Caracteristici tehnice şi parametri specifici obiectivului de investiţii: platformă drum 7-8 m; acostamente 2 x 0,5 m; parte carosabilă 6 m; 

b)Varianta constructivă de realizare a investiţiei: 4 cm beton asfaltic cu pietriş concasat 16 rul 50/70; 6 cm beton asfaltic deschis cu pietriş concasat 22.4 leg 50/70; geogril antifisură (bidirecţional, cu rezistenţă de minim 50 kN/m); minim 3 cm mortar antifisură; reparaţii ale existentului; 

c)Trasarea lucrărilor. Trasarea pe teren a lucrărilor se va face de personalul specializat, dotat cu aparatură corespunzătoare, pe baza proiectului, în prezența beneficiarului, antreprenorului general, executantului şi proiectantului; 

d)Protejarea lucrărilor executate şi a materialelor din şantier cade în sarcina integrală a executantului. Executantul asigură depozitarea şi paza corespunzătoare, pe toată perioada execuţiei, şi supravegherea tuturor lucrărilor în desfăşurare; 

e)Organizarea de şantier. Având în vedere că lucrările se execută în intravilanul localității, organizarea de şantier nu ridică probleme speciale. Construcţiile necesare organizării de şantier vor fi în perimetrul amplasamentului. Executantul este obligat să asigure realizarea construcţiilor provizorii necesare desfăşurării în condiţii optime a execuţiei lucrărilor, activităţii de supraveghere, precum şi depozitării temporare a materialelor necesare realizării proiectului. Proiectul de organizare de şantier va fi întocmit de executantul lucrării. Curăţenia pe şantier se va menţine zilnic, de către executant, astfel încât să nu afecteze construcţiile din vecinătate şi circulaţia în zonă. Pe timpul lucrărilor se vor lua măsuri organizatorice pentru prevenirea degajării prafului şi pentru reducerea la minim a zgomotelor.”, sunt condiţiile impuse de autorităţile locale de la Poienarii de Muscel, care se vor pronunţa în curând cine câştigă: Conteh Barengott sau Roloplast Tehnoconstruct SRL. 

Firma din Geamăna a prins, de curând, un contract, tot la Banzea în comună, pentru completarea lucrărilor de modernizare a Drumului Comunal 41C Pârşeni 2 cu podeţe tubulare, rigole carosabile, şanţuri şi rigole pereate, în valoare de 1.267.838 lei. Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!