27.7 C
Campulung Muscel
17/06/2024

Cinci ani de închisoare pentru bărbatul care şi-a violat mama

Pentru că a abuzat sexual de mama sa, Vasile Stelian Pripici a fost condamnat la cinci ani de închisoare, în condiţii privative de libertate, plus că i-au fost interzise mai multe drepturi.

Tânărul de 33 de ani, din satul Coteşti, comuna Godeni, a fost judecat pentru viol, după ce, la începutul anului, mama sa a reclamat la Poliţie că a fost abuzată de acesta. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe 26 ianuarie, iar mai apoi arestul preventiv i-a fost prelungit până pe 28 martie 2019, ca din 17 iulie să continue judecarea lui sub măsura controlului judiciar. Bărbatul ar fi băut cu mama sa într-o casă părăsită, care a aparţinut fostului soţ al femeii, şi, la un moment dat, a tăbărât pe cea care i-a dat viaţă şi a luat-o la bătaie, după care a violat-o.

La puţin timp de la punerea în mişcare a dosarului penal, pe 19 noiembrie, Judecătoria Câmpulung s-a pronunţat. Pe lângă pedeapsa cu executare de cinci ani de închisoare, Vasile Stelian Pripici a primit, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66, alineatul 1, literele a, b, n şi o din Codul Penal, adică dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia şi de a se apropia de locuinţa sau locul de muncă al părţii vătămate, pe o perioadă de trei ani de executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Instanţa a decis ca din pedeapsa de cinci ani aplicată musceleanului să i se deducă perioada cât a fost reţinut şi arestat preventiv, de la data de 27 ianuarie 2019 şi până la 28 martie 2019. În acelaşi timp, s-a menţinut măsura controlului judiciar faţă de bărbat, dispusă de instanţă pe 17 iulie 2019, dar şi obligaţiile impuse prin aceasta: să se prezinte la organul de urmărire penală (Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung) sau la instanţa de judecată ori de câte este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu depăşească limita teritorială a localităţii Câmpulung, judeţul Argeş, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar sau instanţei de judecată; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; să nu se apropie de persoana vătămată şi să nu comunice cu aceasta, direct sau indirect, pe nicio cale.

Partea vătămată, mama sa, Steluţa Angela Matei, nu s-a constituit parte civilă în proces, aşa că această latură nu a fost dezbătută. În schimb, a fost pus să plătească cheltuielile judiciare, în sumă de 1.500 lei.

Decizia Judecătoriei Câmpulung poate fi atacată cu apel în primele zece zile de la comunicarea minutei. Vasile Stelian Pripici mai este judecat pentru vătămare corporală, după ce a bătut-o pe Maria Voican, o consăteană, în timp ce se aflau la lemne în pădure. În urma agresiunii, femeia şi-a pierdut vederea la un ochi. În acest dosar, următorul termen este stabilit pentru data de 17 decembrie 2019.

Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!