La o instituţie de stat a reuşit, prin intervenţii nenumărate, să se angajeze un individ nesuferit, din cauza caracterului său. Colegii de serviciu au mult de tras din pricina firii capricioase a bărbatului, însă s-au resemnat cu ideea că trebuie să-l suporte. Noul angajat îi pândeşte pe ceilalţi, ca să vadă ce fac, dacă bârfesc şefii sau colegii, pe unde merg în timpul şi după orele de serviciu, cu cine se întâlnesc, cu cine vorbesc la telefon… Viaţa tuturor e un iad, atât la serviciu, dar şi după ce terminau programului. Oamenii s-au obişnuit ca, după ce părăsesc clădirea, să meargă uitându-se din două în două minute în spate. De fiecare dată sunt luaţi la rost de şefi, ştiu de unde li se trage, aşa că au devenit mult mai precauţi şi, mai ales, tăcuţi în prezenţa iscoadei, care pâră din pasiune, nu că l-a rugat cineva să o facă. Nu după mult timp de la venire în instituţie a flecăreţului angajat, o altă veste a căzut pe capul proletariatului ca un trăsnet. Nevasta „ciripitorului” vrea să lucreze şi ea la stat, cot la cot cu podoaba de bărbat căreia îi fusese sortită pe viaţă. S-au înnegurat subalternii la vederea scorpiei, care deşi nu ştia cum să mănâncă administraţia, ţinea un post bun. „Eu unde îmi pun nevasta?”, l-a întrebat bărbatul pe şeful cel mare, căci calităţile consoartei nu erau de neglijat. Cum femeia i-a demonstrat boss-ului că apucăturile soţului erau deprinse din familie, funcţia căpătată, printr-un concurs, bineînţeles, a întrecut aşteptările tuturor. În lipsa şefului, s-a decis ca femeia să-i conducă pe ceilalţi, iar toate veştile de pe teren să-i fie aduse ei la cunoştinţă.