Vestea că primarul caută să-şi refacă procentul electoral, diminuat de îndepărtarea electoratului de partidul de la putere, angajând pe bandă într-o instituţie cu destui “trântori” pe metrul pătrat”, îngreţoşează până în măduva oaselor. Însă greaţa noastră colectivă nu egalează greaţa din Primărie, de unde pleci scârbit de atâtea scârbe care trăiesc bine mersi din banii noştri. Poftiţi exemplu real, petrecut la biroul la care un cetăţean a mers ca să-şi declare locuinţa proaspăt achiziţionată. O funcţionară cu o privire apatică, de sfârşit de săptămână, i-a preluat actele cetăţeanului, care adusese şi el ce a ştiut, în lipsa unei informări la vedere despre documentele necesare: copie a cărţii de identitate şi a contractului de vânzare-cumpărare. “Păi, şi certificatul energetic unde e?!”, întreabă cu un sictir feroce madama. “L-ai făcut să-l ţii acasă?!”, l-a împroşcat cu un jet de greaţă slujbaşa statului pe insul venit să roage Primăria cu bani. Adică să-l impoziteze pentru apartament.
Spăşit, contribuabilul a luat declaraţia care trebuia completată şi a părăsit biroul. De ce-i trebuia acriturii certificatul energetic obligatoriu la Notariat, nu la Primărie? Ca să vadă când e construit blocul, pentru că-i era ei lene să verifice în evidenţele Primăriei această informaţie. Căci dacă Primăria nu are o evidenţă cu vechimea blocurilor din oraş, atunci e grav! Proaspătul proprietar s-a întors la Primărie, unde jupâna de la Impozite n-a mai avut chef de mutra lui, expediindu-l colegei de birou, ca ea să rumege liniştită covrigi. Fără să fie plictisită de “materia impozabilă” venită să-şi facă datoria. Musceleanul de pe bulevard