Doi elevi, în vârstă de 17 ani, ambii în clasa a X-a la un liceu cu renume din Câmpulung, au înlocuit, la sfârşitul săptămânii trecute, meditaţiile din timpul vacanţei cu un stagiu de pregătire în şcoala vieţii, într-un local din centrul vechi al municipiului. Cei doi nu au avut probleme atunci când au solicitat alcool, dar antrenamentul se pare că a fost unul foarte dur, extrem de solicitant, pentru că, deşi nu prea învăţaţi cu băutura, cei doi au tras la măsea mai ceva ca un beţivan cu vechime. În mod normal, s-au făcut zob, iar pe la prânz şi-au adus aminte şi de casă. Numai că grea problemă să o iei la picior după ce alcoolul le căzuse în tălpi! S-au ridicat cu dificultate de la masă şi au pornit… Primul a căzut la uşa cârciumii. Acolo a rămas. Al doilea a dat mult din picioare, iar după câteva zeci de metri nu a mai putut. A căzut şi el. Lat.
Din fericire, au fost văzuţi de câţiva colegi care treceau prin preajmă, care au dat alarma iar beţivanii minori au fost culeşi din stradă de părinţi şi duşi acasă. Păţania celor doi nu este un incident izolat. Barurile, cârciumile, restaurantele, pub-urile sau cum le-o mai zice sunt pline de adolescenţi care consumă alcool, fumează şi fac şi alte lucruri. Poliţia mai trage câte o razie, îi mai zburătăceşte, dar degeaba. Ideea este ce fac cadrele didactice şi părinţii atunci când sesizează lipsa copiilor. Sau nu îşi dau seama că aceştia lipsesc?! Că elevii sunt serviţi în baruri, chiar dacă acest lucru este interzis, asta e o altă problemă. Până la urmă, ei plătesc, iar interesul celor care deţin asemenea „instituţii” este să facă bani. Unii, oricum, se folosesc de minore ca barmaniţe sau chelneriţe. Aşteptăm cu interes următoarea beţie a elevilor câmpulungeni. Una de care să se afle, că multe se produc cu evitarea publicităţii..
Musceleanul de pe bulevard