25.2 C
Campulung Muscel
16/04/2024

La un pas de tragedie! Cu ochii după cafea, a intrat cu tirul  într-o gospodărie

 

Accident spectaculos, care ar fi putut avea urmări tragice, miercuri după-amiază, în comuna Stâlpeni! Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a intrat cu tirul pe care-l conducea într-o gospodărie, riscând să dărâme o casă şi să facă mai multe victime. Din fericire, autotrenul s-a oprit la o distanţă foarte mică faţă de imobil şi nimeni nu a fost rănit.

Accidentul a avut loc la ora 17.15, pe DN 73. Tirul circula dinspre Piteşti spre Câmpulung, iar la un moment dat, pe o porţiune de drum drept, şoferul s-a aplecat să-şi ia o cafea, după cum le-a spus ulterior poliţiştilor, şi gata necazul. A fost nevoie de o fracţiune de secundă pentru a pierde controlul volanului. Tirul a ieşit de pe carosabil, a dărâmat două garduri şi un stâlp şi s-a oprit la mică distanţă faţă de o casă. Proprietarii au avut noroc chior, pentru că numai printr-o minune autocamionul de mare tonaj n-a dărâmat imobilul, oprindu-se în faţa uşilor de la intrare. Şoferul vinovat, pe lângă faptul că trebuie să plătească pagubele, s-a ales cu o amendă de 580 de lei. Din fericire, nu au fost victime.

 Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!