Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Vultureşti, a fost la un pas de moarte, miercuri după-amiază, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un teren accidentat din localitate. Omul a fost prins sub utilajul agricol şi a suferit mai multe fracturi, fiind transportat la spital cu o ambulanţă.
Incidentul a avut loc în jurul orei 19.00, în zona Valea Caselor, din satul Mâzgana. Bărbatul a încercat să frezeze un teren arat, situat în spatele gospodăriei, şi a fost suficientă o clipă de neatenţie pentru ca tractorul pe care-l manevra să se răstoarne şi să-l prindă dedesubt. Din fericire, a căzut fără să fie şi strivit, iar câţiva săteni aflaţi prin preajmă l-au scos de sub utilaj la timp. S-a dat alarma la 112, iar la faţa locului au fost trimişi să intervină pompierii cu o autospecială cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD. În momentul în care echipajele de intervenţie au ajuns la locul accidentului au constatat că victima fusese deja scoasă de sub tractor, astfel că nu a mai fost nevoie de descarcerare. Imediat, bărbatul rănit a fost preluat de echipajul SMURD, acesta fiind în stare de conştienţă. Victima a fost transportată la spital, cu suspiciuni de fracturi la mâini şi coaste. A.BARBU