Pe 10 iunie 2019, Curtea de Apel Piteşti s-a pronunţat definitiv în dosarul de corupţie al primarului Ion Sandu, de la Davideşti. Edilul şi un om de afaceri au fost condamnaţi cu suspendare, fiind puşi să facă muncă în folosul comunităţii. Instanţa i-a interzis primarului Ion Sandu să deţină o funcţie publică.
Ieri, Prefectura Argeş a emis ordinul de suspendare din funcţia de primar, înainte de termen, a lui Ion Sandu, pe care o ocupă de trei mandate. Prima dată, decizia instanţei, privind condamnarea a fost trimisă de către Curtea de Apel Piteşti Primăriei Davideşti. Imediat cum a primit decizia, secretarul comunei a întocmit referatul de demitere a primarului, pe care l-a trimis la Prefectură. Ultimul pas a fost cel de emitere, de către prefectul Emilian Dragnea, a ordinului de demitere, conform legii.
Dosarul de corupţie al primarului de la Davideşti a ajuns în instanţă în martie 2015, după ce procurorii DNA l-au acuzat pe Ion Sandu de abuz în serviciu, complicitate la infracţiunea de fals în declaraţii sub semnătură privată şi neglijenţă în serviciu, toate în formă continuată. Alături de el au mai fost acuzate alte opt persoane, între care angajaţi ai Primăriei Davideşti şi oameni de afaceri că au prejudiciat bugetul comunei, făcând plăţi nejustificate către firme şi angajaţi din sistemul bugetar.
Până la alegerile locale din 2020, prerogativele de primar vor fi preluate de viceprimarul Mirela Cismaru. “E.M.”