La trei săptămâni de când Drumul Naţional 73 D s-a rupt din nou, din cauza precipitaţiilor abundente, la intrarea, dinspre Câmpulung, în comuna Boteni, devenind impracticabil, autorităţile au început demersurile pentru rezolvarea problemei. O firmă din Dâmboviţa a primit proiectul de reabilitare, iar la începutul acestei săptămâni au demarat lucrările.
DN 73 D s-a rupt exact acolo unde, acum un an, a avut aceeaşi soartă. Din cauza ploii abundente, apa a antrenat cantităţi considerabile de piatră, pe care a adus-o pe şoseaua principală, blocând circulaţia rutieră pe un sens, la intrarea în Boteni, dinspre Câmpulung, în zona „La Cruce”. Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a declarat atunci că se vor lua toate măsurile pentru ca întreaga zonă să facă obiectul unui amplu proiect de reabilitare. „Trebuie să facem un mare proiect, în aşa fel încât să putem consolida. Să nu mai facem lucrări de mântuială, să ne bucurăm că putem circula 1-2 luni, n-am idee, iar Dumnezeu să dea de sus şi să fim iarăşi calamitaţi. Nu se mai poate! Această zonă, această porţiune, trebuie expertizată şi făcut ceea ce trebuie, cu puţuri de forare, nu ştiu, că nu sunt specialist, în aşa fel încât să nu mai avem aceste probleme.”, spunea Dan Manu. Între timp, s-au făcut demersurile pentru contractarea unei firme specializate în astfel de construcţii, iar contractul de execuţie a fost dat unei firme din judeţul Dâmboviţa. Utilajele au ajuns încă de luni, iar marţi au fost demarate lucrările. „Deja suntem în faza de organizare de şantier, iar în câteva zile se va începe lucrul. Se vor face foraje, este o lucrare mai amplă, un proiect de anvergură pentru toată zona aceea, unde ultima intervenţie s-a făcut prin anii ’70. S-a produs alunecarea de teren în timp şi, din cauza precipitaţiilor din această primăvară, s-a întâmplat ce s-a-ntâmplat. Lucrarea va dura cel puţin 2-3 luni, poate chiar mai mult, să vedem ce va descoperi proiectantul în momentul în care va face forajele de adâncime.”, a precizat Gheorghe Mihăiţă, director al Regiei de Drumuri Naţionale Argeş. Pentru ca alunecarea de teren să fie stopată, vor fi introduşi 120 de stâlpi betonaţi, la o adâncime de 16 metri. Apa pluvială va fi preluată cu ajutorul unor şanţuri betonate şi tuburi forate. Investiţia este una considerabilă şi a fost făcută de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti. Pe perioada lucrărilor, DN 73 D va rămâne închis pentru traficul rutier, fiind recomandate rutele ocolitoare prin Văleni – Dâmboviţa sau Suslăneşti – Mioarele. Alex BARBU