19.9 C
Campulung Muscel
13/04/2024

Duminică, la Ţiţeşti cântă Petrică Mâţu Stoian

La margine de Muscel, timp de zece zile se ţine o mare sărbătoare rurală, pentru organizarea căreia primarul a pus la bătaie din bugetul comunei 41.650 lei. Atât îl costă „mise-en-place-ul” acţiunii programate să dureze zece zile, cam cum făcea Călin Andrei pe vremuri, care întinsese durata Zilelor Câmpulungului la o săptămână şi jumătate. Acum, tot un liberal îi face concurenţă: Gheorghe Savu, de la Ţiţeşti. Vineri, 14 iunie 2019, au început Zilele Culturale ale comunei Ţiţeşti, care continuă până duminică, 23 iunie. Pentru punerea, la propriu, în scenă a manifestării la care au fost invitaţi să concerteze artişti celebri, primarul Gheorghe Savu a apelat la o firmă din Piteşti, Ralemaro Redral, care asigură scena cu sunet şi lumini, filmare şi prezentare. Pe scena care îl costă nişte bani, după cum arată achiziţia întreprinsă pe 14 iunie, amplasată în centrul civic al comunei Ţiţeşti, are loc spectacolul folcloric cu participarea Fanfarei comunei Ţiţeşti, Petrică Mâţu Stoian, Simona Dinescu, Ansamblul folcloric „Carpaţi” al Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, Mitică Tava, George Mărgineanu, Liliana Păduraru, Denisa Grecu, Alin Matei, Grupul vocal „Doruri Muscelene” şi Grupul vocal „Cununa Domneştiului”.

„Ţiţeşti, îmbrăcat în ie” este titulatura Zilelor Culturale ale comunei, desfăşurate, potrivit organizatorilor, sub egida Zilei Universale a Iei. Amfitrionii manifestării au cerinţa de la participanţi de a veni îmbrăcaţi în straie populare, anunţând un premiu pentru cel mai frumos costum tradiţional muscelean. Deschiderea oficială s-a produs vineri după amiază, în sala de festivităţi a Căminului Cultural, unde au fost vernisate expoziţia retrospectivă a meşterului popular Ion Rodoş şi expoziţia de costume populare vechi din colecţia meşterului popular Mariea Plopeanu. De asemenea, Muzeul local şi-a deschis porţile pentru cei dornici să-i treacă pragul. Pentru personalităţile locale şi cei care au contribuit la dezvoltarea social-edilitară şi culturală a comunei a fost organizată o festivitate de premiere, în cadrul căreia merituoşilor li s-au acordat distincţii. Altă acţiune inclusă în program: Simpozionul „Ţiţeşti, file de istorie”, cu participarea reprezentanţilor Muzeului Judeţean Argeş, Arhivelor Naţionale Militare, filiala Argeş, a preoţilor şi a cadrelor didactice din localitate.

De vinerea trecută, până duminică, se desfăşoară Tabăra de Creaţie „Ţiţeşti Creativ”, cu participarea celor mai buni cinci meşteri populari din ţară. Iată în continuare programul de la acest sfârşit de săptămână, în caz că vă doriţi să asistaţi la recitalurile planificate.

=Sâmbătă, 22 iunie, ora 17.00, în centrul civic al comunei: Spectacol artistic susţinut de copiii talentaţi din localitate. În deschidere, Fanfara comunei Ţiţeşti; Ansamblul folcloric „Brâuleţul din Ţiţeşti”, coregraf Neluş Horobeanu; Elevii clasei de canto şi instrumente de suflat, prof. Marin Iliuţă.

=Duminică, 23 iunie, ora 16.00: Festivitatea de premiere a cuplurilor locale care, în anul 2019, împlinesc 50 de ani de la căsătorie; Spectacol folcloric cu participarea artiştilor enumeraţi în deschiderea articolului, avându-l cap de afiş pe Petrică Mâţu Stoian. “E.M.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!