Scorul de 4,2%, obţinut de ALDE la Câmpulung, la recentele europarlamentare, a generat necesitatea „reorganizării structurii de conducere”, ne anunţă, printr-un comunicat de presă, preşedintele partidului la judeţ, Simona Brătulescu, a cărei autoritate de lider chiar se impune în cazul organizaţiei municipale. Mai simplu spus, trebuie să intre în ei, dacă şefa partidului nu doreşte ca ALDE să rămână pe dinafara Consiliului Local, unde, momentan, ocupă două locuri, avându-i ca reprezentanţi pe Sergiu Cicu şi Manuel Zenovie. Ne vine să zâmbim amintindu-ne planurile pe care şi le făceau „liberalii adevăraţi” pentru cucerirea Câmpulungului, care, mai acum un an, îşi desemnaseră şi un candidat la funcţia de primar. Şi-au defilat tot anul cu Dan Enescu, omul ALDE pregătit pentru Primărie, pe la toate făcliile centenare, la deschiderea de an şcolar, la coroane şi unde s-a mai strâns lume ca să caşte gura.
Rezultatul alegerilor n-a depins în totalitate de inactivitatea în care s-a complăcut formaţiunea locală din 2016 încoace, ci, la fel ca în cazul PSD, PNL, USR-PLUS ori Pro România, electoratul a acţionat influenţat de VIP-urile politice de la centru. Aşadar, n-a contat – decât într-o mică măsură – ce-au făcut şi ce n-au făcut oamenii politici locali. PSD, de exemplu, la noi, a fost tras în jos de Dragnea, nu de Ţâroiu sau nu atât de Ţâroiu cât de Dragnea. PNL a fost urcat, sigur nu de Orban, ci de Iohannis. După cum n-au contribuit la micşorarea distanţei dintre PSD şi PNL liberalii din Câmpulung, rămaşi după pierderea lui Călin Andrei fără lider. Cât despre ocupantele locurilor III-IV, fără discuţie, figuri ca Cioloş şi Ponta au influenţat votul, respectivele partide neavând corespondent în teritoriu. Cel puţin, nu unul bine închegat şi prezentat publicului, curios să ştie cine e la USR de la noi, cine e la Ponta.
Din aceste considerente nu pot fi învinovăţiţi cei mici de la Câmpulung pentru eşecul catastrofal al ALDE, valabil peste tot în Muscel şi în Argeş. Poate, pentru faptul că nu s-a simţit deloc campania electorală asigurată de membrii partidului din municipiu. Şi, mai ales, pentru comportamentul şefilor de organizaţie locală în timpul sosirii lui Tăriceanu la Câmpulung, când n-au fost în stare să organizeze o adunare populară. Deşi probabil că nu mai ajuta cu nimic Alianţa Democraţilor şi Liberalilor, în ale cărei rânduri liderii judeţeni anunţă acum schimbări. Mai precis, se schimbă structura de conducere în mai multe localităţi, după cum au decis, sâmbăta trecută, Biroul Permanent Judeţean Argeş şi Biroul Politic Municipal Piteşti. Vizată este şefia organizaţiilor urbane Curtea de Argeş, Câmpulung, Topoloveni, Mioveni şi Piteşti. Unde a fost jale pe linie: Topoloveni – 3,3%, Curtea de Argeş şi Mioveni – 3,4%, Piteşti – 4,3%. „Brânza” făcută la Câmpulung a deschis relatarea despre planurile de reformare ale liderilor judeţeni, care s-au pus pe „analize punctuale pentru găsirea celor mai eficiente măsuri”. De preferat, a celor mai eficienţi oameni, care să trăiască în prezent, nu în trecut. Cât a durat campania electorală, administratorii paginii de socializare, unde s-a mutat promovarea candidaţilor – din stradă în on-line -, au repetat cu insistenţă prezentarea unui eveniment de comemorare a familiei Alimănişteanu, din primăvara lui 2018, care s-a dorit o reluare a unei acţiuni similare, consumate în 1990, tot la bisericuţa din Bilceşti. Ca membru fondator al PNL şi organizator al manifestării de evocare a lui Dumitru Alimănişteanu, Florin Bivol, actualul preşedinte al ALDE Câmpulung, le-a amintit concetăţenilor ce invitaţi de marcă din rândul seniorilor liberali a avut în urmă cu aproape 30 de ani: Radu Câmpeanu, doamna Brătianu, scriitorul Dan Amedeo Lăzărescu. Atât de mult a stăruit Bivol în reluarea imaginilor cu Câmpeanu la Bilceşti, în ’90, încât le-a făcut poftă muscelenilor de PNL-ul de odinioară.
După trei decenii de la acel eveniment – cu adevărat un eveniment, cum, din păcate, nu se mai întâmplă -, Bivol a găsit de cuviinţă să-l atace pe liberalul Călin Andrei pentru faptul că, în timpul administraţiei sale, s-a vândut Conacul Alimănişteanu. Nu fără a uita amănuntul condamnării în dosarul de corupţie legat de administraţia locală, susţine liderul ALDE Câmpulung, pe care şefii lui de la judeţ se pregătesc să-l schimbe, după trei ani de anonimat la conducerea formaţiunii locale. La atât s-a rezumat campania ALDE înainte de Euro 2019: rememorarea liberalilor adevăraţi, de care sunt atât de departe şi membrii ALDE, şi actualii liberali. Plus înţepătura la adresa primarului pe care l-au iubit cel mai mult câmpulungenii. Şi n-am îndrăzni să băgăm mâna în foc că nu l-ar mai alege o dată.
Strategia de campanie locală, tradusă în patru procente chinuite scoase de ALDE la Câmpulung, a inclus municipiul pe „lista neagră” a conducerii partidului, care, cel mai probabil, pune alt preşedinte. Posibil pe Sergiu Cicu, care s-a dat la o parte pentru Bivol, rămas pe dinafara Consiliului Local în 2016. Din urbanul argeşean, au scăpat de intenţiile deposedante de funcţii ale liderilor judeţeni Costeşti, care a săltat peste 5%, şi Ştefăneşti, cu 8,2%, cel mai bun procent livrat dintre toate oraşele judeţului. În Muscel a existat o singură localitate care a întrecut „performanţa” ALDE asigurată de orăşeni: Coşeşti, cu 9,3%, unde primarul Nicolae Pană este de la ALDE. În rest, bilanţ de tot plânsul, în zona de Nord, pentru partidul condus de Simona Brătulescu, a cărei misiune nu va fi uşoară, dacă şi-a pus în cap să schimbe toţi preşedinţii din localităţile plasate sub 5%. Ne este mai la îndemână, ca să scutim spaţiul rubricii, să le punctăm pe cele care au fost deasupra: Bălileşti, cu 6,7%, Godeni, cu 6,3%, Vlădeşti, cu 5,5%, Boteni, cu 5,2%,. În restul Muscelului, deznodământul alegerilor a fost, oarecum, uniform, „plouând” peste ALDE cu 3, 2, chiar 1%, la Mioarele, Berevoeşti, Rucăr şi Schitu Goleşti. De fapt, Muscelul pare să fi furnizat cele mai slabe rezultate pentru cei de la judeţ, care şi-au propus, cităm din comunicarea referitoare la „decapitarea” codaşelor, ca, în următoarele două luni, să crească numărul de membri şi să-şi întărească organizaţiile. Dacă o spuneau PSD-iştii, mai suna cum mai suna…