8.8 C
Campulung Muscel
12/05/2025

Prima rectificare de buget în 2019: s-au găsit bani locali pentru cinci parcometre şi bani europeni pentru spitale

La o lună distanţă de votul acordat de Consiliul Local pentru bugetul anului în curs, se şi produce prima rectificare a veniturilor şi cheltuielilor Primăriei, tot cu încuviinţarea aleşilor municipali. În continuare, vom puncta motivele pentru care Executivul a revenit asupra cifrelor valabile doar o lună, din aprilie, până în mai, când se produc primele schimbări ale planurilor iniţiale. Şi se vor produce şi de acum înainte, având precedentul anilor trecuţi, în care Economicul lui Liviu Ţâroiu s-a ghidat după principiul „luna şi rectificarea”. În 2018, de pildă, “vistieria” municipiului a fost corectată de nouă ori şi ne referim la corecturi de substanţă, care au eliminat investiţii importante, programate de municipalitate, pentru a bloca fondurile comunităţii în lucrări neîncheiate. Ce a fost a fost, iar ce va fi… vom trăi şi vom vedea. Deocamdată, asistăm la prima rectificare de buget a lui 2019, a cărei necesitate, înainte de dezbaterea în plen, a fost susţinută cu următoarele argumente. 

Primăria a făcut rost de bani pentru a cumpăra cinci parcometre stradale

Oamenii primarului intenţionează să utilizeze nişte venituri obţinute din valorificarea unor bunuri – fără a fi specificate în referatul directoarei Violeta Iarca, cea care solicita aprobarea Consiliului pentru această primă modificare a bugetului pe care nu s-a uscat încă cerneala -, pentru punerea în practică a proiectului parcărilor publice în centru. Mai precis, există un disponibil de 81.000 de lei, care a suplimentat veniturile municipalităţii, după vânzarea amintită în raport de şefa Economicului, bani care vor fi consumaţi pentru achiziţionarea a cinci automate de parcare. Parcometrele stradale vor servi încasării taxei de la şoferii care utilizează zonele de staţionare centrale, dintre care, momentan, pot fi folosite locurile marcate pe tronsonul Bărăţie – „Dinicu Golescu”, amenajat anul trecut, şi pe Negru Vodă, şi pe Republicii. De asemenea, parcările Pieţei, pe care Liviu Ţâroiu nu le mai lasă în administrarea păguboasă a directorului Ionel Vlădescu. Şi, după cum intuim, şi parcările aflate de-o parte şi de alta a Bulevardului „Pardon”, în privinţa căruia avem dubii serioase că intră în reabilitare în această vară, judecând după stadiul lucrării din Piaţa Primăriei. Iar legătura dintre cele două investiţii nu este numai de natură cronologică, în sensul că este normal să se încheie una, ca să înceapă alta, pentru a nu da complet oraşul peste cap, dar şantierul este unul şi acelaşi. Or grupul de firme de familie, care prestează în vecinătatea Primăriei, de-abia are personal şi utilaje pentru acest tronson al „regenerării urbane”, cu dată limită 30 iunie 2019.     

Încep proiectele conduse de Ministerul Sănătăţii, prin care vin bani europeni şi la Câmpulung  

Însă cel mai solid motiv de actualizare a bugetului Câmpulungului l-au furnizat cele două instituţii de sănătate publică, aspirante la fonduri europene. Directoarele Marinela Cristian şi Ionela Costinela Dună au solicitat, prin intermediul adreselor depuse în aceeaşi zi la Primărie, 16 mai 2019, ca în bugetul acestui an să fie incluse proiectele finanţate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin care se alocă fonduri pentru infrastructura sanitară şi socială. Spitalul Municipal şi Spitalul de Pneumoftiziologie au fost incluse într-un program amplu, care priveşte accesul populaţiei judeţelor Argeş, Teleorman şi Călăraşi la servicii de sănătate în regim ambulatoriu şi la servicii medicale de urgenţă. 

În plus faţă de colegii de la Municipal, conducerea Spitalului TBC dorea includerea în bugetul pe 2019 a sumelor repartizate pentru asigurarea salariilor personalului Dispensarului TBC, a drepturilor salariale pentru doi medici rezidenţi şi a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile necesare tot Dispensarului TBC, conform contractului şi actului adiţional încheiate cu Direcţia de Sănătate Publică. Potrivit contractului parafat cu DSP Argeş, alocarea către Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung se cifrează la 789.890 lei, completată cu 8.000 lei, prin actul adiţional. Managerii TBC-ului solicitau, la şedinţa Consiliului Local de ieri după amiază, aprobarea unei suplimentări a veniturilor din contractul încheiat cu DSP, din sume alocate de la bugetul de stat, cu 162.010 lei. La fel la cheltuieli.   

Revenind la proiectele europene, derulate de Ministerul Sănătăţii, ca lider, în care sunt implicate unităţile noastre medicale, sumele care intră în buget din finanţare naţională şi finanţare externă nerambursabilă arată astfel. Pentru primul proiect, „Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu” pentru pacienţii celor trei judeţe precizate, încheiat între Ministerul Sănătăţii şi partenerii săi câmpulungeni, cele două spitale şi Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Câmpulung, este inclusă în buget, la venituri, suma de 70.550 lei. Iar la cheltuieli, 71.990 lei. Diferenţa de 1.440 lei reprezintă contribuţia de 2%, eligibilă în cadrul proiectului, suportată din excedentul bugetar al celor două spitale. 

Cât priveşte „Îmbunătăţirea accesului populaţiei din judeţele Argeş, Teleorman şi Călăraşi la servicii medicale de urgenţă”, în care partenerii câmpulungeni ai ministerului sunt Primăria şi Spitalul Mare, aportul acestui program la veniturile bugetului local este, deocamdată, de 11.680 lei. Iar către cheltuieli sunt direcţionaţi 11.920 lei, cu o diferenţă de 240 lei, suportaţi din economiile Spitalului Municipal, cu titlu de contribuţie de 2%.

Alocările financiare prezentate servesc unor activităţi de început, aşa cum sunt managementul de proiect şi achiziţia şi prestarea serviciilor de informare şi publicitate. 

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!