Cei doi constructori asociaţi, care amenajează Piaţa Primăriei, îl vor ajuta pe primarul de la Lereşti să modernizeze mai multe drumuri de interes local. De curând, pe site-ul destinat achiziţiilor publice a fost anunţat câştigătorul unui contract deosebit de atractiv, pe care Group Concif, din satul Bădeni, comuna Stoeneşti, l-a adjudecat la valoarea de 1.862.876,11 lei. Potrivit informaţiilor furnizate de portalul prin intermediul căruia instituţiile bugetare contractează servicii, lucrări şi dotări, obiectul achiziţiei despre care relatăm a constat în atribuirea proiectării şi a execuţiei investiţiei de asfaltare. Mai precis, firma care a câştigat contractul de „Modernizare drumuri de interes local în comuna Lerești, județul Argeș” se obligă să asigure şi proiectul tehnic.
Două asocieri de firme şi-au dorit contractul
Autorităţile de la Lereşti au solicitat şi prestarea serviciilor de proiectare şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe durata implementării proiectului. Mai exact, Proiect Tehnic, Detalii de Execuţie, Caiete de sarcini, în conformitate cu H.G. nr.907/2016. Lucrarea scoasă la licitaţie de administraţia publică vecină are în vedere modernizarea a 11 străzi din comuna Lereşti, în lungime totală de 3.063 metri:
1.Uliţa Frăsineata, pe o lungime de 516 metri. Din zona km 0+365, dreapta, a uliţei Frăsineata se dezvoltă Uliţa Frăsineata, tronson II, cu o lungime de 122 metri;
2.Strada Marişcu, pe o lungime de 240 metri;
3.Strada Bădicu, pe o lungime de 141 metri;
4.Strada Caplan, pe o lungime de 113 metri;
5.Strada Moraru, pe o lungime de 572 metri;
6.Strada Vulpoiu, pe o lungime de 165 metri;
7.Strada Biserica, pe o lungime de 265 metri;
8.Strada Iaru, pe o lungime de 385 metri;
9.Strada Poştei, pe o lungime de 206 metri;
10.Strada Valea lui Pătru, tronson II, pe o lungime de 271 metri;
11.Strada Craioveanu, pe o lungime de 67 metri.
Contractul prevede lucrări de terasamente, realizarea sistemului rutier, format din strat de balast, strat din piatră spartă amestec optimal (15 cm), strat de legătură (BADPC 20), strat BAPC 16, acostamente, şanţuri şi podeţe, lucrări privind siguranţa circulaţiei, etc. Primăria Lereşti a estimat lucrarea la valoarea de 1.875.567,08 lei, din care servicii de proiectare şi asistenţă tehnică din partea proiectantului – 57.217,21 lei (proiect tehnic şi detalii de execuţie – 49.980 lei, asistenţa tehnică – 7.237,21 lei. Iar pentru lucrarea propriu zisă, estimarea s-a ridicat la 1.818.349,86 lei, din care: construcţii şi instalaţii – 1.809.303,35 lei; lucrări de construcţii pentru organizarea şantierului – 9.046,51 lei.
Group Concif a câştigat cu un preţ de 1.862.876,11 lei, de unde rezultă o economie de aproximativ 12.700 lei pentru Primăria Lereşti. Şi-au dorit această lucrare două asocieri de firme. Prima formată din Group Concif (lider), prin reprezentantul său, Sorinel Răuţoiu, Ratelen Construct (asociat), prin Elena Răuţoiu, şi H.V.I.D. Consulting Group (asociat), prin Vlad Daniel Urdăreanu. A doua asociere a fost formată din firmele G&M Building Engineering (lider), reprezentată prin Magdalena Emilia Alexandru, şi Building Design 2000 Top, având aceeaşi reprezentantă. “E.M.”