6.3 C
Campulung Muscel
29/03/2024

Întrevederea senatorului Şerban Constantin Valeca, vicepreşedinte al Senatului României, cu Zhang Qingli, vicepreşedinte al Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez

Senatorul Constantin Şerban Valeca, vicepreşedinte al Senatului României, a avut luni, 22 aprilie 2019, o întrevedere cu Zhang Qingli, vicepreşedinte al Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez. Demnitarul chinez, însoţit de o delegaţie parlamentară, s-a aflat în România, în perioada 20-23 aprilie 2019, într-o vizită oficială, la invitaţia vicepreşedintelui Valeca. 

În cadrul întrevederii, vicepreşedintele Senatului a reliefat caracterul durabil al relaţiilor româno-chineze, bazat pe prietenia tradiţională care leagă cele două popoare şi a evidenţiat rolul diplomaţiei parlamentare în promovarea acestora.

Demnitarul român a comunicat intenţia părţii române de a menţine dinamismul dialogului politic şi al schimburilor bilaterale, atât în plan politic, pe linie parlamentară şi diplomatică, dar şi în plan economic şi cultural.

Cei doi oficiali au vorbit despre dublul moment aniversar din anul 2019, respectiv 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice româno-chineze şi 15 ani de la lansarea Parteneriatului amplu de Prietenie şi Cooperare dintre România şi R.P. Chineză apreciind oportunitatea pe care marcarea acestor momente o oferă pentru dezvoltarea relaţiei bilaterale pe paliere multiple.

În cadrul dialogului au fost abordate şi subiecte ce ţin de cooperarea şi sprijinul reciproc în cadrul organismelor şi organizaţiilor internaţionale. Din partea română a mai participat la întrevedere şi senatorul Ioan Vulpescu, fost ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!