20.6 C
Campulung Muscel
12/06/2025

Cabana „Slătioara” a Sindicatului ARO, vândută de ANAF 

 

La finele săptămânii viitoare, ANAF vinde la licitaţie un imobil aflat în patrimoniul Sindicatului Liber ARO-Câmpulung.

Se pare că s-a găsit o modalitate ca Gheorghe Apostu să-şi recupereze ultimele salarii aferente activităţii sale de sindicalist la fosta uzină musceleană, precum şi alte restanţe băneşti, pe care fosta Uzină ARO nu le-a achitat Sindicatului Liber. În acest sens, Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională Ploieşti – Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung, a anunţat că vrea să valorifice, prin licitaţie publică cu strigare, Cabana „Slătioara”, aparţinând Sindicatului Liber ARO-Câmpulung. Este vorba despre o construcţie cu două dormitoare, bucătărie, sufragerie şi hol, în suprafaţă totală de 133 metri pătraţi, situată în comuna Lereşti, punct „Slătioara”, în apropierea Barajului Râuşor, la câţiva kilometri de Cabana „Voina”.

Fiind prima licitaţie, preţul de pornire este cel menţionat în evaluare, actualizat cu rata inflaţiei, şi ajunge la 60.511,50 lei (50.850 lei, fără TVA). Cei care intenţionează să se înscrie la licitaţie, care va avea loc vineri, 19 aprilie 2019, de la ora 11.00, la sediul Serviciului Fiscal Municipal Câmpulung, trebuie să depună o cerere de participare şi dovada achitării taxei de 10% din valoarea de pornire, până în ziua de 18 aprilie. Despre acest imobil, în 2008, Gheorghe Apostu ne spunea: „Din păcate, nu vrea nimeni să o cumpere, pentru că pământul de sub ea, o suprafaţă de 500 metri pătraţi, aparţine Romsilva. Cei de aici nu au niciun interes să se vândă cabana.” “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!