Organizatorii Posada Rock aduc în acest an, la Câmpulung, trupele Tiamat, Monnspell şi Soen
Organizatorii Festivalului Posada Rock le cer sprijinul celor care iubesc acest eveniment şi brand câmpulungean, de notorietate naţională, pentru a-l impune între cele mai bune manifestări ale genului. „Avem nevoie de votul vostru! Zile şi Nopţi Bucureşti a nominalizat Posada Rock la categoria „Cel mai bun festival din România în 2018”. Votaţi Posada Rock aici (www. zilesinopti.ro/public/top 10). Hai, că avem treabă şi anul ăsta la Posada Rock Festival 2019!”, este îndemnul celor care au readus la viaţă una dintre cele mai puternice acţiuni muzicale din România, după o nemeritată pauză de aproape un deceniu. Potrivit Zile şi Nopţi Bucureşti, 20 de festivaluri sunt nominalizate la categoria „CEL MAI BUN FESTIVAL DIN ROMÂNIA, 2018.” Votarea se face online, pe www.zilesinopti.ro/top10, până pe data de 15 martie 2019. Festivalurile nominalizate sunt: Afterhills, ARTmania Festival, AWAKE, Cerbul de Aur – Golden Stag, Citadela Festival, Electric Castle, Garana Jazz Fest, Jazz in the Park, Metalhead Meeting, Neversea, Posada Rock, Revolution Festival Timişoara, Rock the City, Rockstadt Extreme Fest, Shine Festival, Sighişoara Blues Festival, Smida Jazz Festival, Summer Well Festival, Sunwaves, UNTOLD.
Câtă treabă au, în 2019, cei implicaţi în fenomenul Posada Rock aflăm din informările prezentate pe site-ul şi pagina festivalului până la acest moment. Cele trei nume mari ale evenimentului, date publicităţii, sunt Tiamat, Monnspell şi Soen, trei simboluri ale muzicii rock, în privinţa cărora avem convingerea că vor umple Stadionul Municipal. „Tiamat, legenda suedeză a gothic metalului atmosferic, este unul dintre headlinerii ediţiei de anul viitor a Festivalului Posada Rock, care se va desfășura pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel, în perioada 30 august – 1 septembrie 2019.
Trupă-cult înfiinţată la sfârşitul anilor ’80, cunoscând un succes masiv, în 1994, cu albumul „Wildhoney”, TIAMAT este o prezenţă aparte în istoria rockului european. Stilul eclectic, mergând de la death metal, în prima parte a carierei, la gothic metal, pe albumele recente, reflectă personalitatea complexă a liderului trupei, Johan Edlund. TIAMAT a înregistrat 10 albume de studio şi, deşi cel mai recent datează din 2012, reuşeşte să atragă publicul la cele mai importante festivaluri europene şi nu numai – la începutul anului viitor (n.r. 2019), va concerta pe scena celebrei croaziere 10.000 Tones of Metal, care pornește din Miami, SUA.
Din concertul TIAMAT de la Posada Rock 2019 nu vor lipsi hiturile „The Sleeping Beauty”, „Whatever that Hurts” sau „Vote for Love”, iar recitalul va acoperi întreaga carieră de aproape 30 de ani a trupei. TIAMAT este unul dintre cei trei headlineri deja anunţaţi pentru ediţia de anul viitor a Festivalului Posada Rock, alături de Moonspell şi Soen. Alte 6 formaţii în recital (minimum un headliner şi 2 co-headlineri) vor fi anunţate pe parcursul anului viitor. Lor li se vor adăuga cei 10 newcomeri care vor participa la concursul care pune la bătaie premii consistente.”, anunţau organizatorii, toamna trecută.
În acest an, festivalul este programat între 30 august şi 1 septembrie şi îşi va menţine şi structura – vineri şi sâmbătă, seri de concurs, plus câte trei recitaluri pe seară, iar duminică, Gala Laureaţilor şi, de asemenea, trei recitaluri -, dar şi menirea. Aceea de a „rămâne şi în acest an o rampă de lansare pentru trupele rock tinere, păstrându-şi şi consolidându-şi statutul de cel mai vechi şi important festival concurs din ţară. Dar va oferi publicului şi recitaluri cu formaţii importante ale acestui gen muzical, din ţară şi străinătate.”
Asociaţia Rock Culture rămâne fidelă parteneriatului cu Primăria Câmpulung şi Ministerul Culturii, al cărui proiect prioritar este pe mai departe. Claudiu VIŞAN