12/06/2025

Bucureştenii, invitaţi la şezătoarea Dragobetelui, la Dâmbovicioara

Anul acesta, sărbătoarea Dragobetelui a fost omagiată inedit la Dâmbovicioara, printr-o şezătoare specială, la care a participat un grup de turişti, cazaţi la o pensiune din localitate. Şi, pentru că a fost o reuşită, Centrul Turistic Dâmbovicioara se gândeşte să dezvolte acest concept şi cu alte grupuri de turişti.

Evenimentul a fost realizat în urma unui parteneriat între Centrul Turistic Dâmbovicioara, o agenţie de turism cu care colaborează şi o pensiune din localitate, la care au fost cazaţi turiştii veniţi din Bucureşti. Bineînţeles, partener de nădejde, şi de data aceasta, a fost Carmen Bârloiu, de la Asociaţia „Clubul Prieteniei”. Aşa că Dragobetele a fost sărbătorit în avans, sâmbătă, 23 februarie 2019, prin şezătoarea găzduită de pensiunea familiei Alina şi Ionuţ Simion, „Cetatea Piatra Craiului”, din Dâmbovicioara. La întâlnire au participat doamne şi domnişoare de toate vârstele, din localitate, care au făcut demonstraţii de cusut, au spus povestea iilor şi au invitat oaspeţii la o horă.

Câteva doamne, din grupul de oaspeţi, au avut dorinţa de a petrece seara îmbrăcate cu costume specifice zonei, costume pe care localnicele le-au adus pentru expoziţie. De asemenea, şezătoarea nu a dus lipsă de gogoşi, afinată de casă şi multă voie bună. Muzica a fost asigurată de Ionuţ Fintoiu (care, în trecut, a cântat alături de Viciu Nistor, din Rucăr), Adina Olaru şi doi instrumentişti. „E prima dată când se organizează o şezătoare special pentru un grup de turişti, la o pensiune. Intenţionăm să dezvoltăm acest concept şi la alte pensiuni.”, ne-a spus Raluca Busioc, de la Centrul Turistic Dâmbovicioara, care continuă să ne uimească cu fiecare eveniment organizat în comună, menit să atragă cât mai mulţi vizitatori. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!