Vineri, 8 februarie, a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Argeş şi din circumscripţiile sale, în vederea dezbaterii Raportului de activitate al acestor instanţe, pe anul 2018.
La eveniment au fost prezenţi: judecătorul Mariana Vârgă, preşedintele Tribunalului Argeş; judecătorii Gabriel Baltag şi Evelina Mirela Oprina, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii; judecătorul Marius Gabriel Săndulescu, preşedintele Curţii de Apel Piteşti; judecătorul Daniel Radu, preşedintele Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Curţii de Apel Piteşti; judecător Ciprian Tiţa, preşedintele Tribunalului Specializat Argeş; preşedinţii Judecătoriilor Piteşti, Gabriela Apostol, Câmpulung, Alina Elena Austrianu, Topoloveni, Margareta Boroş, Curtea de Argeş, Corneliu Adrian Stana, şi Costeşti, Robert Nicolae Filionescu; Mihai Aldea, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti; avocatul Luminiţa Ioana, decanul Baroului Argeş; Aida Ionela Enache, director executiv al Casei Judeţene de Pensii Argeş; comisarul şef de poliţie Tudorel Pieleanu, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş; comisarul şef de poliţie Iulian Olteanu, şeful Poliţiei Municipiului Piteşti; colonel doctor Gheorghe Lupescu, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş; magistraţi din cadrul instanţelor menţionate.
S-au prezentat date statistice privind activitatea instanţei în anul 2018, adică volumul de activitate, pe secţii, completuri specializate, materii; încărcătura medie pe judecător şi pe schemă; operativitatea soluţionării cauzelor; indicatori de eficienţă; rata de soluţionare; vechimea dosarelor în stoc; ponderea dosarelor închise într-un an; durata medie de soluţionare; hotărâri redactate peste termenul legal; analiza centralizată a indicatorilor de eficienţă; indicii de atacabilitate a hotărârilor judecătoreşti; durata de soluţionare a cauzelor; date statistice privind activitatea asistenţilor judiciari; situaţia posturilor; formarea profesională a personalului; situaţia sancţiunilor disciplinare şi penale aplicabile în cursul anului 2018 pe fiecare categorie de personal; infrastructura instituţiei.
Tribunalul Argeş este o instituţie publică aparţinând sistemului judiciar, cu statut de ordonator terţiar de credite şi personalitate juridică, care are în circumscripţia sa Judecătoriile Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Topoloveni şi Costeşti. Cu această ocazie, au fost puse pe tapet şi activităţile judecătoriilor arondate, printre care şi cea de la Câmpulung.
Conform raportului, Judecătoria Câmpulung a înregistrat o diminuare semnificativă a duratei efective de redactare de la 13,1 zile la 8,8 zile, precum şi a ponderii hotărârilor redactate peste termenul legal, în total hotărâri redactate, de la 8% la 0,4%, ceea ce a determinat menţinerea gradului de eficienţă „foarte eficient”.
De evidenţiat faptul că, din cele 4.074 hotărâri redactate în anul 2018, numai 15 au fost redactate cu depăşirea termenului legal de redactare.
Legat de vechimea dosarelor în stoc, în 2018, doar 71, din cele 1.283, au avut o vechime mai mare de 1,5 ani (5,50%), faţă de 2017, când numărul acestora a fost de 94, din 1.667 (5,60%).
Judecătorul Violeta Nicolescu a promovat examenul de numire în funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Câmpulung
De la finele anului trecut, Judecătoria Câmpulung are şi vicepreşedinte. Judecătorul Violeta Nicolescu este cea care a fost aleasă membru în Colegiul de Conducere, pentru o perioadă de trei ani, conform hotărârii nr. 1 din 21 septembrie 2018 a Adunării Generale a Judecătorilor. La şedinţa din 21 septembrie 2018 au fost prezenţi toţi cei opt judecători în funcţie, respectiv Elena Alina Austrianu, Iuliana Popescu, Violeta Nicolescu, Georgeta Roibu, Elvira Zgreabăn, Adriana Caplan, Sanda Diaconescu şi Otilia Vişoiu.
Judecătorul Violeta Nicolescu a ajuns vicepreşedinte al Judecătoriei Câmpulung după ce a fost admisă cu media 8,05 la examenul pentru numirea în funcţii de conducere, derulat de Consiliul Superior al Magistraturii în perioada 11 octombrie-18 decembrie 2018. “E.M.”