Doi consilieri locali de la Rucăr, unul independent şi celălalt din PSD, se judecă cu Agenţia Naţională de Integritate, după aceasta i-a găsit în conflict de interese administrativ şi fiscal, pe unul, iar în cazul al doilea, a constatat starea de incompatibilitate, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii.
În concluzie, independentul Gheorghe Surdu a fost anunţat că a fost găsit în stare de incompatibilitate (conflict de interese administrativ şi fals în declaraţii), iar pentru consilierul PSD Gabriel Avram, ANI, pe lângă stare de incompatibilitate, a constatat că există indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii.
Consilierul PSD Gabriel Avram, judecat pentru fals în declaraţii
La sfârşitul anului trecut, pe 28 decembrie 2018, la Judecătoria Câmpulung a ajuns dosarul penal al consilierului local de la Rucăr, Gabriel Avram, care are ca obiect falsul în declaraţii. Până în prezent, instanţa nu a publicat care va fi ziua în care alesul local va apărea prima dată în faţa completului de judecată.
Conform comunicatului din 19 august 2016, „Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii în cazul lui Gabriel Avram, consilier local pentru mandatele 2012 – 2016 şi 2016 – 2020 al comunei Rucăr. Gabriel Avram s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada deţinerii mandatului 2012 – 2016 de consilier local, întrucât societatea comercială Nic-Com-Geo SRL (la care acesta, împreună cu soţia sa, deţine calitatea de asociat şi funcţia de administrator) a încheiat cu Primăria Rucăr contracte comerciale de furnizare produse, prin care societatea amintită a furnizat Primăriei Rucăr materiale de construcţii şi materiale de întreţinere în cuantum de 135.328,65 lei.”
Gabriel Avram a încălcat, astfel, dispoziţiile art.90 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al Consiliului de Administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea Consiliului Local sau Judeţean, respectiv, ori cu societăţile comerciale înfiinţate de Consiliile Locale sau Consiliile Judeţene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local”.
De asemenea, întrucât persoana evaluată nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse în calitate de consilier local, pentru mandatul 2012 – 2016, nici deţinerea calităţii de asociat şi a funcţiei de administrator la SC Nic-Com-Geo SRL, nici contractele comerciale de furnizare produse încheiate de către această societate comercială cu Primăria Rucăr, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Muscel, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Gabriel Avram a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul Penal al României.
Potrivit dispoziţiilor art. 326 din Legea nr. 286/2009, privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, constituie fals în declaraţii „declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe”.
Consilierul local a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, precum şi drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), iar bărbatul a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Dacă va fi găsită vinovată, „persoana (…) faţă de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…), pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Incompatibilitatea lui Gheorghe Surdu, pe masa Înaltei Curţi
Starea de incompatibilitate a consilierului independent de la Rucăr, Gheorghe Surdu a fost dată publicităţii pe 1 noiembrie 2017. Din comunicatul postat în această zi a rezultat că cinci aleşi locali au fost găsiţi în conflict de interese administrativ şi fiscal. Printre aceştia, s-a regăsit şi numele lui Gheorghe Surdu, care, potrivit ANI: „În perioada 2013 – 2017, SC Păpuşa Oil Rucăr SRL (societate în cadrul căreia soţia persoanei evaluate a deţinut funcţia de administrator şi calitatea de asociat) a încheiat 5 contracte de vânzare-cumpărare combustibil cu Primăria comunei Rucăr, fiind emise 97 de facturi fiscale, în valoare totală de 522.686,64 lei, încălcând astfel dispoziţiile art. 90, alin (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003.”
Gheorghe Surdu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, dar şi drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date şi informaţii pe care le consideră necesare, personal sau prin transmiterea unui punct de vedere scris), dar nu a depus la dosarul de evaluare niciun punct de vedere, în exercitarea dreptului de apărare.
Rucăreanul a contestat starea de incompatibilitate declarată de ANI, iar pe 3 mai 2018, Curtea de Apel i-a respins cererea ca nefondată. Acţiunea nu a rămas în acest stadiu, Surdu făcând recurs, iar în prezent, dosarul de anulare a raportului ANI este înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând să fie comunicată data primei şedinţe de judecată.
Gheorghe Surdu, judecat şi pentru luare de mită
Numele consilierului independent de la Rucăr, Gheorghe Surdu, mai apare, alături de alţi 12 bărbaţi, şi într-un alt dosar, la Tribunalul Argeş, care are ca obiect al cauzei luarea de mită.
Gheorghe Surdu, Ion Tudorache, Adelin Constantin Prundaru, Bogdan Mihai Mazăre, Cristian Idor, Marius Emanuel Cornea, Marian Cornea, Constantin Prundaru, Gabriel Toader, Andrei Şerban, Georgian Valerică Şerban, Marius Constantin Şerban şi Valerică Şerban sunt inculpaţi, fiind trimişi în judecată, pentru luare de mită, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, care a înregistrat Rechizitoriul nr. 1029/P/2012, pe care instanţa l-a admis. Din 11 iulie 2018, s-a ţinut un prim termen de judecată, pe 19 decembrie 2018, completul amânând cauza pentru lipsa de apărare, invocată de un inculpat. Miercuri, 30 ianuarie 2019, când va fi următoarea înfăţişare, judecătorul le-a pus în vedere inculpaţilor să fie prezenţi, mai ales că trebuie să precizeze dacă doresc judecarea cauzei prin procedura simplificată.