11 C
Campulung Muscel
01/03/2024

Ai noştri pregătesc apărarea în procesul cu Boncoi. După ce se pronunţă Tribunalul

Prima dezbatere pe 2019 a aleşilor noştri nu le va solicita concentrarea foarte tare, ordinea de zi fiind una lejeră, cu teme din categoria simplelor formalităţi ale Executivului, care are nevoie de votul Consiliului pentru a le pune în practică. Neavând buget, Liviu Ţâroiu n-avea cu ce subiect spectaculos să rupă gura târgului, dar, chiar fără propuneri de investiţii şi cheltuieli, la prima lectură a documentaţiei de şedinţă, nu ne putem plânge de totala lipsă a atractivităţii convocatorului. Adică ceva-ceva îţi stârneşte curiozitatea. De pildă, am remarcat între cele 13 puncte cuprinse de mapa de şedinţă, programate pentru după amiaza de joi, un proiect de hotărâre în faţa căruia, pur şi simplu, nu ştii dacă să râzi sau să plângi. Punctul 7, vârât la mijlocul listei, ni se pare, de departe, cel mai interesant, propus pentru analiză şi vot. În privinţa analizei, avem nişte îndoieli că a avut loc înainte de discuţiile în plen, cunoscându-le obiceiul majorităţii consilierilor de a se menţine paraleli cu miezul litigiilor în care este implicată Primăria. Se vede, după întrebările ridicate, că habar nu au ce conţin dosarele în care municipalitatea figurează ca pârâtă sau reclamantă, deşi este treaba tuturor, nu doar a colegilor de la Comisia Juridică, să se documenteze în privinţa pretenţiilor autorităţilor de la alţii sau ale altora de la autorităţi. 

În speţa care a generat hotărârea de Consiliu, pe care aleşii urmează s-o adopte joi, Consiliul Local este cel acţionat în instanţă. După mintea noastră, toţi componenţii părţii pârâte ar trebui să recite dumnezeieşte actele cauzei, constituite din două cereri conexate de Tribunalul Argeş. La întrunirea de la mijlocul acestei săptămâni, consilierilor municipali li se cere să-i acorde un mandat lui Liviu Ţâroiu, în calitate de primar al Câmpulungului, pentru a reprezenta Consiliul Local în faţa „instanţelor judecătoreşti”, în două dosare, ambele înregistrate în toamna anului trecut. Instanţele judecătoreşti, despre care vorbeşte proiectul de hotărâre, sunt, de fapt, una singură, Tribunalul Argeş, iar cele două dosare au devenit unul, după ce magistratul de la Piteşti le-a unit, după cum spuneam. 

Probabil, unii dintre cititorii constanţi ai ziarului nostru au intuit despre ce proces este vorba, graţie deselor relatări despre cea mai proaspătă şi răsunătoare dispută a administraţiei publice locale cu vecinii de la Valea Mare Pravăţ: cazul Boncoi + Solomon versus Consiliul Local Câmpulung, având ca miză pământurile din jurul Mausoleului Mateiaş. Amintim, în câteva vorbe, că primarul comunei învecinate şi, după el, omul de afaceri, vecin al complexului monumental, au deschis procese împotriva aleşilor de la Câmpulung, care, cu exact un an în urmă, au dat o hotărâre, prin care au trecut în proprietatea municipiului toată coasta alăturată Mausoleului şi terenul de sub edificiu. Ion Boncoi şi Cătălin Solomon speră să obţină anularea acestui transfer, produs la 16 ani distanţă de Hotărârea de Guvern, prin care Câmpulungului i se recunoştea proprietatea asupra clădirii şi a unei suprafeţe de 3.000 de metri pătraţi, identificată a fi „terasa de paradă” sau parcarea, cum o ştie toată lumea. 

Revenind la şedinţa Consiliului de joi, Liviu Ţâroiu le solicită „pârâţilor” să-l mandateze, ca să-i reprezinte la Tribunal, în cele două dosare, după cum a fost formulat proiectul de hotărâre. Dar nu mai sunt două, ci unul, căci solicitarea lui Cătălin Solomon, iniţiată împreună cu membrii familiei sale, în total patru reclamanţi, care doresc, la fel ca Boncoi, anularea Hotărârii nr.4 din 31 ianuarie 2018, a fost conexată celei înaintate de UAT Valea Mare Pravăţ. Astfel a stabilit judecătorul, la înfăţişarea din 18 ianuarie 2019, când a avut loc primul şi ultimul termen al acţiunii iniţiate de familia Solomon.

Noua hotărâre, prin care ai noştri îşi pregătesc apărarea, prevede că, „în temeiul mandatului de reprezentare, primarul municipiului Câmpulung va semna toate actele procedurale care se emit în numele şi pe seama Consiliului Local.” În al doilea rând, Liviu Ţâroiu o va împuternici pe consilierul juridic Clara Maria Ferigeanu Moroe, din cadrul aparatului de specialitate al primarului, pentru a reprezenta CL în justiţie, în cauza menţionată. Altceva susţinea primarul, cu câteva luni în urmă, când l-am întrebat cum se va apăra, asta pentru că Boncoi a apelat la servicii profesioniste, angajând un specialist în Drept cu notorietate în zona noastră şi nu numai. La acel moment, Ţâroiu spunea cu toată convingerea că-şi ia şi el avocat, dar, după cum se vede, a renunţat la idee, dacă tot plăteşte salarii grase atâtor consilieri juridici, trimişi în instanţă, să capete experienţă, în speţe mult prea complicate. „O să ne apărăm ca lumea, sper să ne apărăm ca lumea.”, declama vehement, toamna trecută, Liviu Ţâroiu, după ce i-a venit citaţia de la Tribunal.                

Până aici, toate bune şi clare. Ce nu ne este clar: ce mai caută ai noştri la proces, în condiţiile în care 31 ianuarie 2019 este data la care s-a amânat, pe 17 ianuarie, pronunţarea pe marginea cererii Primăriei Valea Mare Pravăţ, unite cu cea a lui Solomon. Aşa scrie pe portalul Tribunalului Argeş: „Amână pronunţarea la 31.01.2019.” Or şedinţa Consiliului Local şi votul acordat reprezentării municipiului de către Liviu Ţâroiu au loc pe 31 ianuarie, după amiaza, teoretic, după ce se pronunţă instanţa. Ca o coincidenţă, şedinţa de judecată şi cea de Consiliu se consumă la fix un an distanţă de ziua în care consilierii votau contestata hotărâre. Şi să nu fie ultimul termen, ni se pare o reacţie foarte întârziată a municipiului, pentru care o fi fost suficient faptul că are Muzeul, acceptat ca intervenient, avocat în acest proces, care are, totuşi, o miză însemnată. 14.544 de metri pătraţi, fără a pune la socoteală imboldul pe care îl poate da celuilalt litigiu, prin care se urmăreşte recunoaşterea parcării ca făcând parte dintr-o moştenire de familie.

Probabil, ce se votează joi e valabil pentru următoarea fază a procesului, la Curtea de Apel, unde partea care pierde va ataca hotărârea Tribunalului. Dar, oricum, curioasă strategie: să începi să-ţi construieşti apărarea în ziua în care magistratul şi-a programat pronunţarea.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!