Andrei Gabriel Grecu, Lucian Vasilică Milea, Valentin Nicolae Popescu şi Andrei Gabriel Cojocea, patru adolescenţi care au confundat viaţa cu filmul
Scăpaţi de sub control de către părinţi şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi/sau a unor substanţe interzise, tot mai mulţi tineri din zilele noastre aleg, de la o vârstă fragedă, calea infracţionalităţii. Fură, tâlhăresc, snopesc în bătaie, violează şi, ceea ce e mai grav, ajung să comită moarte de om. În perioada 2011 – 2012, trei crime, cu autori minori, dintre care una de-a dreptul înfiorătoare, au zguduit zona Muscel.
Omorât în bătaie de un puştan de 15 ani
Prima a avut loc în 2011, la începutul lunii februarie, şi l-a avut în prim-plan pe Andrei Gabriel Grecu, un puştan de 15 ani, din comuna Rucăr, cunoscut în localitate ca un copil-problemă, care, cu un an înainte, a şocat întreaga comunitate după ce a maltratat căţelul unui vecine, tăindu-i lăbuţele din faţă şi coada. Filmul crimei s-a derulat chiar în locuinţa adolescentului. Acesta îl invitase pe la el, la băutură, pe Ion Tiucă, zis şi „Cilibiul”, un bărbat din localitatea învecinată, Podu Dâmboviţei, care era cunoscut ca un om al străzii şi cu probleme psihice. Cei doi se cunoşteau de multă vreme şi, în ciuda diferenţei mari de vârstă, au fost văzuţi deseori colindând împreună prin Rucăr, ca doi buni tovarăşi. În spatele acestei prietenii se ascundea, însă, o relaţie mult mai profundă, care avea să iasă la iveală a doua zi, după ce bătrânul de 67 de ani avea să fie găsit mort în curtea casei băiatului. Ion Tiucă fusese bătut crunt şi avea trupul burduşit de lovituri. Anchetatorii au stabilit că la mijloc a fost vorba de o crimă pasională, existând dovezi certe, confirmate şi de medicul legist, cum că între cei doi au existat relaţii sexuale. Cum s-a ajuns la omor? Se pare că, la un moment dat, bătrânul nu a mai fost de acord să continue partida de amor şi, într-un acces de furie, alimentată de consumul de alcool, băiatul de 15 ani l-a luat la bătaie. L-a lovit mai întâi cu un vătrai şi omul a încercat să fugă, pe jumătate dezbrăcat. În curte s-a împiedicat şi băiatul a continuat să-l lovească cu o coadă de topor până când l-a lăsat lat. Totul a durat câteva minute şi nimeni, nici măcar bunica tânărului aflată în casă, nu a auzit nimic. Când a văzut că victima nu mai mişcă, băiatul s-a întors în casă şi s-a culcat ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Luat la întrebări de poliţişti, Andrei Gabriel Grecu şi-a recunoscut fapta, povestind că s-a răzbunat pentru că ar fi fost agresat sexual de bărbatul de 67 de ani. A fost contrazis, însă, de medicul legist care, în urma autopsiei, a constatat că Tiucă a fost cel care a trebuit să suporte pornirile sexuale nefireşti ale adolescentului.
Înjunghiat şi ars în propria maşină
La un an distanţă de crima de la Rucăr, pompierii chemaţi să stingă un autoturism cuprins de flăcări au găsit în portbagajul acesteia trupul carbonizat al unui bărbat, care s-a dovedit a fi chiar şoferul maşinii, Dumitru Gruianu, de 59 de ani, un cunoscut taximetrist din Câmpulung. Cazul a şocat pe toată lumea, toate indiciile anchetatorilor ducând către o crimă abominabilă. Anchetatorii au stabilit că Dumitru Gruianu a fost bătut şi apoi înjunghiat în zona cervicală, în timpul unei curse spre Cabana Voina. Judiciariştii au găsit în zăpadă urme vizibile de sânge, pe o suprafaţă destul de mare, semn că victima a sângerat abundent, la circa 400 de metri de cătunul de rudari Pojorâta, după cabanele turistice din imediata apropiere, într-o curbă la stânga, în direcţia de mers către Voina. Ulterior, cadavrul a fost băgat în portbagaj, iar automobilul a fost abandonat şi incendiat în mijlocul drumului, într-un cătun izolat din Bughea de Jos. În certificatul medico-legal, eliberat de medicul legist, se arăta că victima a fost lovită mai întâi în cap şi, apoi, înjunghiată. La autopsie s-au descoperit un hematom cerebral şi zece lovituri de cuţit, în gât şi torace. Moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice cu aspirant sanguin. „Majoritatea înţepăturilor erau pe partea dorsală a cadavrului, ceea ce arată că victima a fost atacată de la spate. Lovitura fatală este adâncă de 20 de centimetri şi a lovit plămânul stâng”, a explicat la vremea respectivă unul dintre anchetatori. La o jumătate de an de la tragedie, după o muncă asiduă a poliţiştilor, ce a presupus, printre altele, audierea a peste 200 de persoane şi un volum foarte mare de informaţii de verificat, autorii crimei au fost prinşi. Lucian Vasilică Milea, care acum are 26 de ani, şi Valentin Nicolae Popescu, acum în vârstă de 23 de ani, ambii din Bughea de Jos, prieteni de pahar, şi-au recunoscut fapta şi au participat, fără să se citească vreo emoţie pe chipul lor, la reconstituirea tragicului eveniment din seara zilei de 4 februarie 2012. Potrivit anchetatorilor, totul a pornit de la faptul că taximetristul şi cei doi clienţi ai săi, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, nu s-au înţeles asupra preţului cursei spre Cabana Voina. Tinerii i-au oferit lui Dumitru Gruianu, în momentul în care tranzitau comuna Lereşti, 12 lei, o sumă mult prea mică comparativ cu lungimea traseului, în condiţii de iarnă şi la lăsarea nopţii. După câteva minute de negocieri zadarnice, tinerii l-au lovit pe taximetrist cu pumnii în zona capului, iar în final, ajunşi dincolo de cătunul Pojorâta, Lucian Vasilică Milea l-a înjunghiat pe taximetrist cu un briceag. Şoferul a dat să iasă din maşină şi să fugă, însă a fost ajuns din urmă de agresori şi înjunghiat din nou. Dumitru Gruianu şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost urcat în portbagaj de cei doi tineri, care s-au grăbit apoi să plece cât mai repede de la locul faptei. Au intrat, însă, cu maşina în şanţ, la volan aflându-se tot Milea. Câteva persoane care veneau de la Voina, audiate ulterior în calitate de martori, i-au ajutat să readucă autoturismul pe carosabil, după care criminalii s-au îndreptat spre Bughea de Jos şi au incendiat autoturismul.
Ucis din răzbunare
Pe 20 decembrie 2012, Gheorghe Leşeru, un pensionar în vârstă de 76 de ani, din comuna Dragoslavele, a fost găsit mort în propria locuinţă. Bătrânul zăcea cu faţa în jos, într-o baltă de sânge, semn că moartea sa a fost una violentă. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, care a efectuat cercetări şi a stabilit că, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2012, victima a fost înjunghiată de o persoană necunoscută, de mai multe ori, în zona toracelui, lovitura fatală fiind aplicată în inimă. Poliţiştii au reuşit să-l identifice pe criminal destul de repede, acesta fiind Andrei Gabriel Cojocea, atunci de 16 ani, din Dragoslavele, elev la Liceul Forestier din Rucăr. După comiterea crimei, băiatul a dispărut de la domiciliu fiind prins de oamenii legii după două zile de căutări asidue. El se refugiase pe munte, într-un canton silvic, pe care-l amenajase din timp cu cele de trebuinţă pentru o viaţă de haiduc. Potrivit anchetatorilor, tânărul şi-a premeditat fapta, cuprins fiind de sentimentul răzbunării, după ce victima sa, Gheorghe Leşeru, de 76 de ani, l-ar fi făcut de râs prin sat, acuzându-l că i-ar fi furat, în 2011, o sumă de bani. Cu o seninătate malefică şi fără nicio remuşcare, criminalul şi-a recunoscut fapta, iar în timpul reconstituirii le-a povestit anchetatorilor cu lux de amănunte cum şi-a dus la bun sfârşit planul răzbunării. „Motivaţia este aproape de neînţeles; în urmă cu aproape un an, victimei i-a dispărut o sumă de bani şi l-a bănuit pe autorul crimei că i-ar fi luat-o. Acesta a pretins că victima l-a făcut de ruşine, pentru că l-a acuzat de furt. Tot din declaraţia autorului mai rezultă şi un aspect de premeditare; a plecat în ideea de a se răzbuna, luând de acasă două cuţite. Le-a folosit pe ambele, pe unul când a aplicat lovitura în zona toracică, cu segmentarea aortei, pentru ca apoi să revină şi să îi mai aplice două lovituri cu celălalt cuţit, când victima era deja moartă. Autorul nu a plecat cu mâna goală; a luat cu el un acordeon, telefonul mobil, 10 lei, bunuri ce s-au găsit acasă la inculpat. La final vom stabili care va fi încadrarea juridică a faptei. Toate elemente de natură a contura fapta s-au găsit, el a recunoscut totul, inclusiv mănuşile cu care a lucrat la momentul comiterii infracţiunii. A fost găsit la un canton silvic, unde pregătise un spaţiu de zile negre, ceva de haiducie. El, fiind de aici, ştia locurile, modul de a ajunge acolo, cum să supravieţuiască… S-a întâmplat, însă, ceea ce se întâmplă de obicei, a fost prins. Pedeapsa este de până la 25 de ani, însă el este minor şi, conform legii, se diminuează cu o treime.”, preciza procurorul de caz, Ion Anghelescu.
Date fiind dimensiunile cutremurătoare ale acestor trei crime, e greu de crezut că o minte de copil ar putea genera asemenea atrocităţi. Dar, cum de cele mai multe ori viaţa bate filmul, e posibil orice, mai ales în ziua de azi, când suntem peste tot înconjuraţi de violenţă. Ca aceşti adolescenţi cu statut de criminal sunt foarte mulţi copii în România zilelor noastre, una decăzută din toate punctele de vedere, în care nu se mai pune preţ pe valorile morale şi spirituale ce caracterizau cândva societatea românească, numai că diferă momentele în care răbufnesc pornirile infracţionale. Potrivit specialiştilor, problemele psihologice care apar în copilărie pot avea consecinţe serioase pentru societate, cum ar fi criminalitatea, unul dintre norii întâlniţi pe cerul, şi aşa cenuşiu, al vieţii moderne. La fiecare problemă netratată, fie ea la începutul copilăriei sau spre sfârşitul acesteia, urmările pot fi grave. Cei patru tineri au grave carenţe de comportament, cauzate de o personalitate deformată şi o insuficientă maturizare socială.