Marţi, Călin Nistor a fost numit prim-procuror în cadrul DNA. Actualul interimar la şefia DNA, Anca Jurma, a decis să se retragă din această funcţie, iar procurorul general Augustin Lazăr a ales un nou interimar. Acesta este Călin Nistor, nimeni altul decât cel care a condus Structura Teritorială Piteşti din ianuarie 2008 şi până în 10 martie 2013.
Călin Nistor a ajuns procuror şef adjunct structura centrală a DNA în 11 martie 2013, din postura de şef al DNA, Structura Teritorială Piteşti, fiind reinvestit în 2016, iar în perioada 11 martie – 9 mai 2013 a ocupat interimar funcţia de procuror şef al DNA.
Şi-a început cariera în 1995, când a fost pentru un an procuror la Parchetul Judecătoriei Drăgăşani, apoi timp de patru ani a fost avocat în Baroul Vâlcea. Începând din 2000, Călin Nistor a revenit în magistratură, mai întâi tot la Parchetul Judecătoriei Drăgăşani, apoi la Parchetul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (2003 – 2005) şi la DNA, Structura Centrală (2006 – 2008).
La începutul săptămânii, Anca Jurma, procurorul şef interimar al DNA, a renunţat să mai solicite prelungirea mandatului la conducerea instituţiei, funcţie în care a fost numită pe 9 iulie 2018 de procurorul general, Augustin Lazăr. Anca Jurma fusese desemnată şef interimar după revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Koveşi.