7.2 C
Campulung Muscel
18/05/2025

La jumătatea lunii octombrie, Stadiul reparaţiei DN 73 Piteşti – Câmpulung – Braşov era de 36,20%

Informaţia apare într-un răspuns pe care deputatul Simona Bucura Oprescu l-a primit de la ministrul Transporturilor, repetând o întrebare adresată şi cu un an în urmă pe acelaşi subiect: starea uneia dintre cele mai importante şosele naţionale care străbate judeţul Argeş, Piteşti – Câmpulung – Braşov. Mai reţinem din răspunsul acestuia o remarcă prin care lasă să se înţeleagă că n-are rost să fie sâcâit ministerul, când expeditoarea întrebării se poate adresa direct Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.           

„Câtă răbdare să aibă localnicii de pe acest traseu şi şoferii cu privire la lucrările de reabilitare şi modernizare, care par să nu se mai termine?”

În vara acestui an, deputatul cu origini muscelene, rămasă aproape, cu prezenţa, dar şi cu întreaga sa activitate în administraţia publică centrală, de locurile natale, îl chestiona din nou, oficial, pe ministrul Transporturilor despre cea mai importantă investiţie în infrastructura rutieră din zona noastră. Investiţie care „înaintează” într-un ritm total dezamăgitor. Iată ce îi scria Simona Bucura Oprescu ministrului Şova, la jumătatea lunii iulie.               

„Drumul naţional 73 Piteşti – Câmpulung Muscel – Braşov este unul dintre cele mai importante din ţară, făcând legătura transmontană între Muntenia şi Transilvania şi asigurând conexiunea unor zone cu potenţial turistic enorm (culoarul Rucăr – Bran). De curând, Guvernul a declarat comuna Dâmbovicioara, din judeţul Argeş, drept staţiune de interes naţional. La ce bun, însă, dacă drumul naţional care o traversează, adică tocmai DN 73, este într-o stare deplorabilă? Mai mult, câtă răbdare să aibă localnicii de pe acest traseu şi şoferii cu privire la lucrările de reabilitare şi modernizare, care par să nu se mai termine? DN 73 este şi o alternativă viabilă la celebrul DN1, de pe Valea Prahovei, care abia mai face faţă numărului mare de utilizatori. 

Nu este prima dată când abordez acest subiect. La data de 28 iunie 2017, formulam către ministrul Transporturilor întrebarea cu tema „Stadiul proiectului de reabilitare şi modernizare DN 73”. A trecut, aşadar, mai bine de un an de atunci, iar lucrările bat pasul pe loc. Pe alocuri, s-au mai făcut progrese, dar nesemnificative. Suntem în plin sezon al construcţiilor, dar proiectul încă nu avansează, aşa cum ne-am dori cu toţii. Impactul este uriaş: timp pierdut în trafic, accidente, aglomeraţie, risc cu privire la siguranţa rutieră.”, îl informează parlamentarul argeşean pe ministrul Şova, căruia îi adresează următoarele întrebări:

„1.Cât la sută, fizic şi financiar, din lucrările efective s-a realizat până acum (conform ministerului pe care îl conduceţi, într-un răspuns formulat la o întrebare a mea, ordinul de începere a lucrărilor a fost emis încă din 19 mai 2014)?

2.În condiţiile în care în răspunsul amintit la punctul 1 (din iulie 2017) eram informată că „termenul estimativ de finalizare a lucrărilor este sfârşitul anului 2016”, care este acum graficul de lucrări şi care este noul termen prevăzut pentru finalizare?

3.Care sunt problemele care împiedică derularea corespunzătoare a proiectului şi cum pot fi eliminate acestea? 

4.Cine este responsabil în cadrul Ministerului Transporturilor, respectiv C.N.A.I.R., de acest proiect?”, consemnează deputatul Simona Bucura Oprescu în adresa înaintată ministerului la a cărui conducere se pregătesc din nou schimbări. 

Ministrul o pune pe Simona Bucura Oprescu să se adreseze, pe viitor, C.N.A.I.R.   

Pe la jumătatea lunii octombrie, deputatul de Argeş primeşte răspunsul solicitat. Unul decepţionant pentru destinatarii informaţiilor cerute de Simona Bucura Oprescu, în ideea ca lămuririle ministerului să ajungă la cei interesaţi de încheierea grabnică a lucrărilor: argeşeni, musceleni şi braşoveni. Oficialii de la Transporturi s-au adresat subordonaţilor de la C.N.A.I.R. SA, pentru a obţine „un punct de vedere avizat”, care a ajuns la solicitanta comunicării despre Drumul Naţional 73. 

„În ceea ce priveşte situaţia lucrărilor de modernizare a DN 73 Piteşti – Câmpulung Muscel – Braşov, procentul fizic la această dată este de 36,20%, iar progresul financiar este de 40,48%. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la data de 19.05.2014 pentru serviciile de proiectare şi execuţie pe sectorul de drum Piteşti – Câmpulung (cuprins între km 13+800 – km 42+850). Predarea amplasamentului acestui sector către antreprenor a avut loc în august 2015.

Pe segmentul Câmpulung – Braşov, obiectivul este împărţit în 11 sectoare. Pentru şase sectoare (situate între km 54+050 – km 128+250), ordinul de începere a fost emis în data de 20.03.2017, iar pentru alte cinci sectoare nu există încă autorizaţie de construire şi ordin de începere. Motivele care au condus la întârzieri sunt lipsa alocaţiei bugetare în perioada 2011-2014, obţinerea avizului de mediu pentru lucrările care se desfăşoară în situl Natura 2000 Piatra Craiului, perioadele lungi de avizare a relocării reţelelor electrice, dar şi condiţiile meteorologice nefavorabile. Pe viitor, pentru întrebări punctuale vă puteţi adresa direct companiei, conform prevederilor legale în vigoare.”, scrie Lucian Şova, cu o întârziere de trei luni de la data primirii solicitării, ferindu-se, de data aceasta, să mai dea un termen de finalizare a reabilitării arterei.                                                             

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!