În mai 2017, fostul primar al comunei Ţiţeşti, Florian Rizea, şi secretarul Ileana Cristina Miu au fost condamnaţi de Tribunalul Argeş, la închisoare cu suspendare, pentru fapte de corupţie. Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti, în iulie 2016, procesul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş, iar pe 15 mai 2017, au fost condamnaţi la trei ani de închisoare, respectiv, la doi ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa nu a fost definitivă şi a fost atacată de toate părţile implicate în proces, inculpaţii Florian Rizea şi Ileana Cristina Miu, dar şi partea civilă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. După opt termene, pe 18 octombrie 2018, magistratul Curţii de Apel Piteşti a respins, ca nefondate, apelurile formulate de cei implicaţi, în aceste condiţii, Sentinţa penală nr. 235 din 15 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, a rămas neschimbată, implicit, şi condamnările fostului primar şi secretar ai comunei Ţiţeşti.
Tribunalul Argeş i-a condamnat la trei ani pe primar şi la doi ani pe secretar
Conform deciziei Tribunalului Argeş, de anul trecut, fostul edil Florian Rizea a primit trei ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de cinci ani, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Secretarul Ileana Cristina Miu a primit doi ani de închisoare, cu suspendare, pe un termen de încercare de patru ani, iar, în timpul procesului, aceasta a depus suma de 19.892,48 lei, pentru a plăti prejudiciul cu care APIA s-a constituit parte civilă în proces. În cazul ambilor, magistraţii au stabilit ca pe durata pedepselor principale să le fie interzise drepturile de a alege şi de a fi aleşi în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă accesorie. Cum Ileana Cristina Miu a achitat integral prejudiciul pe care l-a cauzat APIA, instanţa a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator aplicată asupra bunurilor mobile şi imobile ale femeii. Ambii condamnaţi au fost puşi să plătească câte 3.200 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Au obţinut ilegal fonduri de la APIA
Conform comunicatului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti, trimiterea în judecată a secretarului Ileana Cristina Miu s-a făcut pentru săvârşirea a două infracţiuni: folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene; folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, săvârşită în forma tentativei. Fostul primar Florian Rizea a fost urmărit penal pentru folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, săvârşită în forma instigării. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada 2007 – 2008, inculpata Ileana Cristina Miu a depus cu rea credinţă, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, mai multe documente false inexacte şi incomplete, în scopul de a obţine în mod injust sprijinul financiar pe suprafaţă, pentru un teren de 138,77 hectare, deşi, în realitate, nu o utiliza efectiv. Inculpata a acţionat ca urmare a instigării realizate de inculpatul Florian Rizea, în calitatea sa de primar al comunei Ţiţeşti, care a iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local în acest sens, prin care a propus concesionarea izlazului comunal către secretarul comunei. Concesionarea terenului nu constituia instrumentul în baza căruia inculpata urma să utilizeze terenul aşa cum ar fi fost legal, ci doar în scopul îndeplinirii formale a condiţiilor de eligibilitate a cererii de sprijin financiar pe suprafaţă pe care secretarul unităţii administrativ teritoriale a depus-o ulterior la APIA. La data de 23 aprilie 2009, inculpata Ileana Cristina Miu a depus o cerere de transfer a exploataţiei celor 138,77 hectare către Consiliul Local Ţiţeşti, în urma aprobării stabilindu-se o sumă de 27.440,34 lei pentru unitatea administrativ teritorială respectivă. Ca urmare a acestor demersuri, inculpata a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 19.892,48 lei, sumă cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.”
În prezent, fostul edil Florian Rizea este director tehnic la SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL.