Unul dintre cele două procese deschise la Judecătoria Municipală, pe numele afaceristului în domeniul deşeurilor, venit tocmai de la Iaşi, ca să prospere la Câmpulung, a fost strămutat, după cum v-am mai informat, la Curtea de Argeş. Aceeaşi strategie a încercat-o moldoveanul şi cu cel rămas pe rolul instanţei locale, însă „ulciorul n-a mers de mai multe ori la apă”, fiind suficient un „avantaj” creat de Curtea de Apel Piteşti lui Vasile Tofan, de a nu fi tras la răspundere de un magistrat din localitatea „afumată” toxic o zi întreagă. În dosarul tranşat la Judecătoria Câmpulung, inculpaţii au primit condamnări în ani de puşcărie şi în bani grei pentru o firmă adusă de amenzile Gării de Mediu în „sapă de lemn”. Global Eco Center a adunat din sancţiunile „colecţionate” între 2013-2017 o sumă similară celei aplicate dintr-un foc de completul care a judecat cazul deschis prin rechizitoriul procurorilor de la Parchetul General: 600.000 de lei, cu titlu de amendă penală. Cât despre patronul său, condamnat la cinci ani de puşcărie, cu executare, acesta îşi va lua gândul de la pasiunea sa, deşeurile, pentru următorii trei ani, întrucât firmei sale i s-a suspendat activitatea de tratare şi eliminare a reziduurilor periculoase. Şi tot pentru trei ani, punctul de lucru din Câmpulung, strada Traian, nr.223, „Câmpulung Industrial Park”, va rămâne închis. Dar, în acelaşi timp, trebuie golit, întrucât, prin hotărârea din 5 iulie 2018, instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, în sensul de a fi înlăturate din punctul de lucru de pe fosta platformă ARO deşeurile periculoase depozitate. Asta a fost la Câmpulung. La Curtea de Argeş, unde Tofan a reuşit să mute unul dintre dosarele în care a fost trimis în judecată, inculpatul se comportă la fel ca „acasă”: a contestat munca procurorilor şi şi-a epuizat raţia de amânări.
Tot în această lună, începe procesul la Curtea de Apel, unde moldoveanul a contestat condamnarea pronunţată la Câmpulung
Pe 25 octombrie 2017, Curtea de Apel Piteşti a fost de acord ca unul dintre dosarele înregistrate la Judecătoria Câmpulung să fie transferat la Judecătoria Curtea de Argeş, menţinând, însă, actele îndeplinite în faţa completului de judecată din municipiul nostru. Procesul transferat la Curtea de Argeş, înregistrat la Judecătoria Câmpulung pe 12 iulie 2017, are ca obiect „infracţiuni la alte legi speciale: neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase (art. 63 al.1 lit.b din Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor). Ca inculpaţi îi regăsim pe aceiaşi Vasile Tofan şi firma sa, Global Eco Center, prin mandatar Răzvan Dogioiu, iar parte vătămată s-a constituit Ministerul Mediului, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş. Pe 26 octombrie 2017, cauza a fost scoasă de pe rolul instanţei câmpulungene şi înaintată Judecătoriei Curtea de Argeş, pentru soluţionare.
La Curtea de Argeş, după cum am punctat şi cu alte ocazii, patronul, care riscă să-şi sporească anii de închisoare şi sumele de plată, a aplicat aceleaşi stratageme de lungire a procesului, cum a procedat la Câmpulung. În decembrie 2017, firma Global Eco Center a cerut amânarea, ca să-şi angajeze apărător, în ianuarie 2018, s-a produs a doua amânare din cauza neprezentării la proces din motive medicale, pentru ca, abia în martie 2018, să înceapă propriu-zis judecata. Pe 20 martie, magistratul de la Curtea de Argeş a respins, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi, care, la fel ca la Câmpulung, unde au contestat rechizitoriul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, au contestat, de data aceasta, acuzaţiile procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Judecătoria Curtea de Argeş a constatat „legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.574/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş; legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală” şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Tofan Vasile şi SC Global Eco Center SRL.” Inculpaţii au fructificat dreptul de contestaţie şi s-au adresat Tribunalului Argeş, care din nou le-a respins contestaţiile.
Încheierea definitivă din 2 mai 2018 a instanţei superioare a permis magistratului de la Curtea de Argeş să continue judecarea dosarului, din care s-au scurs, până în acest moment, trei termene, cu tot atâtea amânări. Prima amânare, pronunţată pe 8 mai 2018, a avut la bază lipsa dosarului de fond, aflat la Tribunalul Argeş, care l-a restituit până la următorul termen, 19 iunie 2018. Însă, atunci, n-au fost disponibile părţile, care au depus cereri de amânare pentru imposibilitatea prezentării la Judecătorie. Situaţie neschimbată pe 25 septembrie, când judecătorul de la Curtea de Argeş a fost nevoit să admită din nou o cerere de amânare a cauzei, formulată de apărătorul inculpaţilor Vasile Tofan şi Global Eco Center. Magistratul a acordat un ultim termen pentru prezentarea la proces a lui Tofan, în vederea audierii acestuia. Marţi, 23 octombrie 2018, ieşeanul trebuie să fie prezent la procesul de la Curtea de Argeş, altfel pierde dreptul de a-şi expune versiunea în faţa completului de judecată.
Pe 31 octombrie 2018, începe judecarea apelului iniţiat de Tofan şi SRL-ul patronat de acesta faţă de hotărârea pronunţată la Câmpulung, pe baza muncii procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vă amintim că sentinţa i-a fost aplicată pentru „infracţiuni la alte legi speciale, art.98, alin.5, lit.b din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului.” Global Eco Center şi patronul său suportă rigorile legii pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, infracţiune pedepsită cu închisoare de la doi la şapte ani. Tofan a primit cinci.