ADEVĂRUL CREŞTIN
(continuare din numărul trecut)
,,PE MUNTELE FERICIRILOR”
Conţinutul acestei fericiri este întâi „Dumnezeul păcii” Romani 15:33; 16:20; 1 Corinteni 14:33; 2 Corinteni 13:11; Filipeni 4:9; 1 Tesaloniceni 5:23; Evrei 13:20. Titlul Său este un atribut care Îi redă preocuparea de Fiinţă: El doreşte pace, pentru că este un Dumnezeu al păcii. Aflat în faţa unui Dumnezeu al păcii, omul are poziţia inversă, opusă categoric. El este vrăjmaş al lui Dumnezeu: „Căci… atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu” Romani 5:10; „pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum” Coloseni 1:21. Cum a fost posibil ca dintr-un Dumnezeu al păcii, care a făcut pe om după chipul şi asemănarea Lui, să rezulte un vrăjmaş fată de Dumnezeu? Este urmarea intervenţiei diabolice. „Diabol” înseamnă „cel care desparte”, „care separă”, care aduce vrăjmăşie între unul şi celălalt. În grădina Edenului, între Dumnezeul păcii şi omul făcut după chipul Său, între care exista armonia desăvârşită a stării de inocenţă, a intervenit această prezenţă diabolică, care a rupt legătura, lăsând în loc propria condiţie, de vrăjmaş al tuturor şi al lui Dumnezeu. Interpunerea Satanei între om şi Dumnezeul păcii este explicaţia stării de vrăjmăşie faţă de Dumnezeu, care are roadele cuprinse sub aspectul păcatului, pe de o parte, sub aspectul firii pământeşti, pe de altă parte şi sub aspectul condiţiei morale a lumii, de împotrivire totală faţă de Dumnezeu.
Dar între Dumnezeul păcii şi omul vrăjmaş, smuls din dependenţa de Dumnezeu, apare pentru prima dată un făcător al păcii, care este Fiul lui Dumnezeu. Este Cel care, născut din Dumnezeu, poartă gândul şi atributele Sale, între care şi cel al păcii. Dumnezeu Tatăl doreşte pacea, iar Dumnezeu Fiul este împlinitor al păcii dorite de Dumnezeu. Pentru că Domnul Hristos a preluat şi a împlinit atributul lui Dumnezeu de a fi un Dumnezeu al păcii, a fost învrednicit cu titlul glorios: „Tu eşti Fiul Meu” Luca 3:22. În lumina revelaţiei Noului Testament, El este interpretat ca fiind întâi „Împărat al neprihănirii”, apoi şi „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii” Evrei 7:2; Geneza 14:18. Domnul Hristos este Împărat al păcii pentru că este întâi Împărat al dreptăţii, al neprihănirii; El a realizat pacea nu prin forţă, nici prin sacrificii ale dreptăţii, ci prin neprihănire. Iar când este înfăţişat cu titlul de Împărat al păcii, aceasta arată că El Îşi transferă în sfera activităţii Sale prerogativele acestei stăpâniri.
Un titlu similar este prezentat de profetul Isaia: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” Isaia 9:6. Domnul Hristos este Împărat şi Domn al păcii, având din partea lui Dumnezeu împuternicirea să preia şi să împlinească atributul de a fi Dumnezeu al păcii. Cu aceste titluri a coborât El în lumea de vrăjmăşie, de împotrivire, de neînţelegeri, făcând pace între cer şi pământ, între om şi Dumnezeu. Şi la venirea Lui pe pământ, dincolo de tulburarea creată, care avea în spate pe Satan, corul îngerilor cânta: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui” Luca 2:14.
Pacea făcută de Domnul Hristos are cel puţin trei măsuri sau aspecte
Este întâi PACEA ÎNTRE OM SI DUMNEZEU. Dacă a fost posibil ca Dumnezeu să împace lumea cu Sine, aceasta s-a făcut doar prin Hristos; dacă este pace între om şi Dumnezeu, aceasta este doar prin Hristos. „Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui” Romani 5:10. „Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină” Coloseni 1:19-22. Pacea aşteptată de Dumnezeu este expresia suveranităţii Sale (El vrea pacea) şi în acelaşi timp expresia plinătăţii Sale manifestate în Domnul Hristos, Cel învrednicit cu aceste titluri şi Cel care S-a adus ca sacrificiu suprem ca să plătească, în dreptate, pacea între om şi Dumnezeu.
Între mijloacele lumii de a obţine pace este şi forţa. Când apare un conflict într-un loc, întâi se încearcă paşnic, iar apoi cu forţa, călcând în picioare pe cel slab şi răzvrătit. Omul, ce slab şi totuşi ce răzvrătit a fost fată de Dumnezeu! Şi Dumnezeu, ce conciliant este şi cum nu l-a tratat pe om după mintea lui! Ar fi putut să-l şteargă de pe faţa pământului, dar a făcut tot ce era posibil pentru a-l cruţa, pentru a-l aduce la pacea cu Sine. Pacea nu este câştigată prin forţă şi nu este nici ca o pierdere pentru Dumnezeu. Este pacea făcută de Împăratul păcii şi al dreptăţii. Nici o nedreptate nu I se aduce lui Dumnezeu atunci când intră în pace cu omul răzvrătit, pentru că este satisfăcut prin preţul suprem al sângelui Domnului Isus.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Pe muntele fericirilor” de Ion Socoteanu și cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424