12.8 C
Campulung Muscel
20/05/2024

Începe să cedeze Drumul Judeţean care merge la Voina?

Pe strada principală din Lereşti a apărut ditamai groapa în asfalt. Cetăţenii din zonă s-au gândit să o semnalizeze într-un mod, care nu mai e de mult inedit, cu o creangă, pe care au înfipt-o în crater.

Ramura care iese din asfalt i-a luat prin surprindere pe conducătorii auto care au trecut prin zonă încă de miercuri seara. Craterul s-a format în apropierea unei guri de canalizare, pe Drumul Judeţean 734, care leagă Lereştiul de Cabana Voina, un pic mai sus de Biserica „Sfinţii Mihail şi Gaviil”, în dreptul Uliţei Vulpoiu.

După ce lereştenii au pus creanga în groapă, reprezentanţii administraţiei locale au amplasat şi ei o baliză reflectorizantă de atenţionare. Joi, aproape de prânz, lucrătorii Primăriei Lereşti au pus în groapă calcar, ca soluţie provizorie, până luni, când cei de la Drumuri Judeţene, care administrează tronsonul de la Gardă până la Voina, au anunţat că vin.

Se pare că problema este în locul în care o subtraversare intră în canalizarea principală, unde s-a format o cavernă, care, în timp, a cedat, rezultând ditamai deschiderea în asfalt, care e mai mult adâncă decât largă. O chestiune similară a fost remediată şi în dreptul Uliţei Muşetoiu, semn că cei care au reabilitat DN 734 n-au făcut chiar cea mai bună lucrare. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!