Prima investiţie care deschide lista supusă rectificării bugetului local, propusă pentru şedinţa Consiliului Local din această după amiază, este amenajarea Pieţei Primăriei, lucrare aflată în derulare de o săptămână. Spre binele Câmpulungului, care va avea, de această dată, garanţia că va fi dus la bun sfârşit, contractul a fost câştigat de o firmă musceleană, Group Concif, din Stoeneşti, asociată pentru execuţia acestui proiect cu Ratelen Construct, din Cetăţeni. Preţul contractului se cifrează la 6.411.566,72 lei, sumă care nu este disponibilă, în integralitate, în bugetul anului 2018. Din acest motiv, primarul Liviu Ţâroiu le propune aleşilor municipali să completeze necesarul de 3.612.000 lei, în bugetul acestui an nefiind alocată decât valoarea de 2.800.000 lei. Şi nu s-a rezervat toată suma, 6.412.000 lei, în acest an, deoarece proiectul estima un termen de derulare a operaţiunilor de 30 de luni.
Executantul, însă, s-a angajat că încheie reabilitarea până la sfârşitul anului, angajament care dă emoţii comunităţii în privinţa calităţii intervenţiilor, care este obligatoriu să fie impecabile, ţinând cont că ele se desfăşoară în plin centru istoric. Fără discuţie, este o lucrare de referinţă pentru firmele muscelene câştigătoare ale contractului, cum n-au mai avut până acum în palamares. Dar chiar fără experienţă în acest gen de investiţii pretenţioase, derulate pe o zonă cu statut de monument istoric de gradul A, este un lucru bun că lucrarea a ajuns pe mâinile unor societăţi locale, care sunt mai responsabile în comparaţie cu cei veniţi din afară şi, în plus, altfel poate discuta primarul cu un om de afaceri cunoscut. Ce este de dorit din partea întreprinzătorului: să aibă maturitatea de a implica şi alţi parteneri privaţi în acest proiect, pentru a putea oferi comunităţii câmpulungene un centru cum n-a avut municipiul niciodată, mai ales că reabilitarea a fost aşteptată atâtea decenii. Mai cu seamă că şi-a asumat un termen atât de scurt, aproape irealist: 6 luni în loc de 30!
Existând intenţia de a comprima operaţiunile pe care proiectantul le-a văzut întinse pe durata a doi ani şi jumătate într-o jumătate de an, fireşte, se nasc îndoieli în privinţa calităţii. Îndoieli care s-ar diminua dacă executantul şi-ar lua „ajutoare”. Adică să contacteze agenţii economici din zonă, aceştia să-şi prezinte ofertele, cât mai avantajoase, iar constructorul principal să îi aleagă pe cei despre care crede că vor corespunde exigenţelor acestei provocări, până la urmă.
Totodată, este de dorit să existe maturitate şi din partea agenţilor economici locali de a accepta propunerea de colaborare şi de a participa la reconstrucţia centrului, chiar dacă nu vor avea prea mult de câştigat financiar. Îndrăznim să credem că firmele asociate vor apela la ajutorul societăţilor câmpulungene, care, pentru binele comun, ar trebui să contribuie cu cei mai buni oameni pe care îi au.
Decizia, evident, îi aparţine câştigătorului licitaţiei, care are răspunderea de a nu-i dezamăgi pe câmpulungeni, sătui de decepţii generate de lucrările nereuşite plătite de Primărie.