Edilul Liviu Ţâroiu ne-a spus că, la anul, administraţia se va concentra pe tot ce înseamnă proiectare şi lucrări de construcţie, pentru reabilitarea Bulevardului Pardon, dar şi pe ce a mai rămas de făcut în Parcul „Kretzulescu”, locul de joacă, canalele de scurgere, aleile pietonale. „La anul, ne vom concentra pe bulevard, cealaltă parte a fostului proiect de reabilitare a centrului istoric şi Parcului „Kretzulescu”, pe care nu l-am reuşit. Suntem în faza de primire a documentaţiei pentru ce a mai rămas de făcut pe bulevard, până la Băile „Kretzulescu”. Pentru punerea la punct a Băilor „Kretzulescu” o să transferăm execuţia, finalizarea parcului în sine către ADP, loc de joacă şi ce mai e de făcut în Parcul „Kretzulescu”, în afară de clădire şi porticul. Anul acesta şi anul viitor, vor reuşi aceste lucrări. Sunt convins că parcul, în sine, îl vom finaliza anul acesta, locul de joacă şi ce mai e de făcut, aleile, canalele.”, a transmis primarul.
Luni, 23 iulie, a fost ultima zi când s-au mai primit oferte pentru reabilitarea străzii Ion Ţicăloiu, pe care s-a încheiat procesul de introducere a canalizării menajere. Tot primarul a spus că sunt în faza de licitaţie proiectele tehnice pentru execuţia altor două străzi, în afară de Ion Ţicăloiu, fiind vorba de Mărcuş şi Plăieşi.