Sâmbătă şi duminică, Câmpulungul va fi gazda a două competiţii de ciclism, care fac parte din programul Zilelor Municipiului Câmpulung, ambele organizate de Asociaţia MTB Academy, reprezentată de Răzvan Jugănaru, în colaborare cu Federaţia Română de Ciclism şi Primăria Câmpulung.
Sâmbătă este programat „Concursul MTB Academy Cup UCI C2-Campionatul Balcanic de Ciclism-Cross Country Olimpic”, între orele 9.00 şi 17.00. Traseul de concurs, marcat corespunzător, va avea nivel mediu (pentru copii) şi mediu-ridicat (pentru categoriile amatori şi Elite), iar cursele vor fi tip circuit, de aproximativ 5 kilometri pe tură, pentru amatori şi Elite, şi 2 sau 3 kilometri pe tură, pentru copii. La prima oră, la 9.00, primii vor pleca copiii, din categoriile 5-6 ani şi 7-8 ani, iar la 45 de minute, cei înscrişi la 9-10 ani, 11-12 ani şi 13-14 ani. Urmează plecarea amatorilor, a celor care participă la cursele de Cadeţi şi Juniori, Elite şi U23, toate pe categorii de feminin şi masculin. Zona de start va fi amenajată în apropierea străzii Richard, nr. 67. La ora 18.00 se încheie evenimentul cu festivitatea de premiere, care va avea loc în faţa Primăriei Câmpulung.
Duminică, 15 iulie, va debuta „Trofeul Muscelului – Lupii Dacilor”, ediţia a VI-a. În acest caz, riderii, care trebuie să aibă peste 13 ani, au de parcurs un traseu de 29 de kilometri, de-a lungul localităţilor Câmpulung, Lereşti, Bugea de Sus şi Bughea de Jos, iar cei mai experimentaţi, cu vârsta de minim 15 ani, parcurg un traseu Epic, de 60 kilometri.