ADEVĂRUL CREŞTIN ,,PE MUNTELE FERICIRILOR”
III.Fericiţi cei blânzi căci ei vor moşteni pământul (Matei 5:5)
În viziunea oamenilor, blândeţea este uneori o exteriorizare a prostiei sau ceva similar cu aceasta, în timp ce în lumina cristică, blândeţea este exteriorizarea adevăratei înţelepciuni. Înţelepciunea este personificată în Domnul Hristos, pentru că „El a fost făcut pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” 1 Corinteni 1:30; acest sfânt echilibru lăuntric este o putere pe care o dă înţelepciunea divină şi care îl ajută pe cel credincios să se comporte altfel de cum este provocat de împrejurări, să vorbească altfel de cum este tendinţa lui naturală. Cum este această înţelepciune? „Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat” Iacov 3:17. Înţelepciunea Domnului Hristos este blândă, iar în diferitele înfăţişări ale experienţei noastre, una din expresiile adevăratei înţelepciuni este tocmai blândeţea veşnică de la Domnul Hristos, pentru că El este „înţelepciune” şi în acelaşi timp „blând şi smerit cu inima”.
Câteva ilustraţii ne pot fi de folos pentru a înţelege aceasta. Avraam şi Lot, doi oameni credincioşi din vremea patriarhilor, până la o vreme au mers pe un drum comun. Dar a apărut un conflict între slujitorii lor, datorită imenselor avuţii pe care le posedau şi care nu le mai permiteau să stea în acelaşi teritoriu. Atunci Avraam a spus: „nu este bine să fie ceartă între noi; să ne despărţim” şi i-a propus lui Lot să aleagă. Avraam s-a retras deoparte cu blândeţe, şi-a declinat competenţa pe care i-o dădea poziţia pe care o avea şi înaintea lui Dumnezeu şi faţă de Lot, lăsându-l pe Lot să aleagă; acesta, abuzând de oferta care-i stătea înainte, a ales cetăţile roditoare din câmpie. Avraam a urcat pe munte, simbolizând atracţia lui spre cer, spre Dumnezeu, iar Lot a coborât în vale, trădând atracţia lui spre pământ. Acolo a intrat în cetăţile Sodoma şi Gomora, unde a câştigat temporar un loc, dar ulterior a pierdut tot, în timp ce Avraam a urcat pe munte şi acolo Dumnezeu i-a spus: „Ridică-ţi ochii şi … priveşte, … căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o dau ţie şi seminţei tale în veac” Geneza 13:14-15. Aceasta a fost oferta lui Dumnezeu, peste care trecerea timpului nu a făcut decât să întărească ce înseamnă blândeţea înţelepciunii unui om care îl lasă pe celălalt să facă ce vrea.
Iosif, unul din cei doisprezece patriarhi, urât de fraţii săi pentru că avea o comportare frumoasă, a căzut uşor pradă fraţilor care se purtau cu el ca nişte fiare; a fost dus rob în Egipt, iar pentru că n-au acceptat oracolele care prevedeau că el va stăpâni peste fraţii săi în ţinutul Canaanului, au rămas temporar stăpâni în Canaan. Fraţilor le-a rămas Canaanul, iar lui Iosif nimic. Dar el era cel blând, cel bun, un antetip al Domnului Hristos şi timpul va trece şi va face să se recunoască realitatea cuvintelor spuse din partea lui Dumnezeu: Iosif va ajunge întâi stăpân al Egiptului şi apoi să domine peste fraţii care nu i-au cunoscut stăpânirea la vremea potrivită.
Moise era „mai blând decât orice om de pe faţa pământului” Numeri 12:3 şi în toate momentele sale grele, în faţa unui popor plin de încăpăţânare, a avut totdeauna echilibrul cuvenit pe care i-1 dădea dependenţa lui de Dumnezeu. Părea că a pierdut şi cu toate acestea îl vedem intrând în Ţara Făgăduinţei lui Dumnezeu alături de Domnul Hristos.
Sensul real al textului se referă la o vreme profetică viitoare, la acele împrejurări apocaliptice în care asupra acestui pământ se vor dezlănţui judecăţile dreptăţii lui Dumnezeu. În acea vreme, între altele, stăpână peste lume va fi Fiara, cea care va scoate la iveală caracterul din inima omului ajuns la cota maximă: „omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de ce se numeşte Dumnezeu” 2 Tesaloniceni 2:3-4. Sub stăpânirea Fiarei vor fi şi oameni credincioşi, care, după un alt cuvânt al Domnului Hristos, se vor afla în lume ca „nişte oi în mijlocul lupilor” Matei 10:16. Dacă am vedea numai un singur lup în mijlocul oilor şi tot am gândi că şansa oilor este cu totul pierdută, dar „oi în mijlocul lupilor”, aceasta plasează spre limite extreme riscul la care vor fi supuşi în acele vremuri cei credincioşi. Şi cu toate acestea, prin Cel Minunat, prin caracterul cristic care este energie a dependenţei de Dumnezeu înăuntru şi manifestare a blândeţii, a bunătăţii, în afară, nu lupii vor birui în vremea apocaliptică, ci mieii, oile protejate în taină de Bunul Păstor. Cine se va atinge de ei, „se va atinge de lumina ochilor Săi” Zaharia 2:8; un cerc nevăzut va fi protecţia lor şi aceasta în contul făgăduinţelor lui Dumnezeu. „Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce stă pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” Apocalipsa 7:15-17. Mielul înjunghiat din capitolul 5, care este Mântuitorul lor, va fi Protectorul lor în acele vremuri şi aşa se face că, în loc să ajungă în colţii lupilor, vor păşi în faţa scaunului de domnie al lui Dumnezeu, unde El Îşi va întinde peste ei cortul şi astfel vor locui pentru veşnicie cu Dumnezeu.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Pe multele fericirilor” de Ion Socoteanu și cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3.
Telefon contact: 0745.021.424