5.6 C
Campulung Muscel
September 21, 2021

4.Despre tăcere, ascultare şi smerenie Tăcerea Domnului Isus

2.În al doilea rând, Domnul Isus putea să tacă în situaţii delicate. Îmi aduc aminte de ceea ce povesteşte Ioan în cap 4 al Evangheliei sale. Citim: „Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan (deşi Isus nu boteza El însuşi ci ucenicii Lui). Atunci a părăsit Iudeea.” (v. 1-3, altă traducere). El nu voia să lase impresia unei concurenţe între El şi Ioan, şi de aceea S-a retras. Domnul să ne dea harul ca, în împrejurări asemănătoare, să ne dăm la o parte pentru a face loc altora! „În cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12.10), şi atunci viaţa noastră va aduce rod. Cearta, invidia şi sectarismul nu-şi mai află locul în aceste condiţii. Nu e bine să ne apărăm faţă de oamenii invidioşi. Taci, cum a tăcut Domnul Isus! El n-a spus nimic cu privire la slava minunată pe care a îmbrăcat-o pe munte. În Marcu 9.2, citim: „Şi EI S-a schimbat la faţă înaintea lor”. Ce slavă a strălucit asupra Domnului nostru când a avut loc ceea ce s-a numit „schimbarea la faţă“! Ucenicii au văzut-o şi au rămas uimiţi. Ei au auzit chiar şi convorbirea Domnului Isus cu Moise şi Ilie. „Pe când se pogorau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut.” (Marcu 9.9). Lumea şi marea mulţime a ucenicilor Lui nu trebuia să afle despre acea minunată schimbare a Sa care a avut loc înainte de înviere. Trebuia păstrată sub tăcere. Se întâmplă ca şi noi să trăim adesea lucruri minunate în singurătate cu Domnul. Dacă am putea şi noi, într-o încredere sfântă, să păstrăm secretul ceasurilor petrecute cu El pe muntele cel sfânt, cu toate binecuvântările! Ce mult se pierde pentru că se trăncăneşte cu atâta uşurătate despre cele mai intime experienţe! Am învăţat noi să tăcem cu privire la lucrurile care nu se pot spune, ori am căutat să vorbim despre ele ca să fim admiraţi de ucenicii fireşti sau să-i auzim spunând: „Cuvântul acesta e prea tare!”, şi să-i vedem plecând?! Pavel spune: „Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi un nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să nu aibă nimeni despre mine o părere mai înaită decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.” (2 Corinteni 12.6). Să învăţăm şi noi tăcerea aceasta sfântă! Când Domnul ne face parte de harul Său într-un mod deosebit, când sufletul ni se umple de viaţa Lui, atunci să tăcem până când Domnul va găsi cu cale să dăm pe faţă descoperirile respective. Domnul Isus a păstrat tăcerea cu privire la drumul greu al crucii. El le-a zis ucenicilor: „Veţi putea bea paharul pe care-l beau Eu”, dar nu le vorbeşte nimic despre şederea pe tron. Ei asta voiau s-o ştie. „Nu le puteţi purta acum”, le spune El cu blândeţe, înainte de a merge în Ghetsimani, referindu-Se la multe lucruri care-I stăteau pe inimă. Le-a spus ucenicilor despre cruce, i-a făcut să înţeleagă că o vor gusta şi ei, dar cu privire la drumul prin valea întunecoasă, a păstrat tăcerea. Tot aşa referitor la slava viitoare a ucenicilor Săi. Să nu pierdem din vedere lucrul acesta!
Dumnezeu ne-a descoperit numai cât puteam suporta şi tot aşa trebuie să facem şi noi cu frăţiorii noştri mai mici, cu copilaşii în Hristos. Nu se poate da totul pe faţă. Sunt taine în călăuzirea spre cer care aparţin comorilor ascunse, despre care nu se poate şti mult. Aşa cum am învăţat să vestim ce-a făcut Dumnezeu pentru noi, tot aşa trebuie să învăţăm a tăcea cu privire la descoperirile adânci ale inimii Sale. A-L mărturisi pe Hristos este cu totul altceva decât a da hrană tare copiilor (1 Corinteni 3.1-2). Nu trebuie să ne aşteptăm ca sufletele să poată primi absolut tot ce ne-a învăţat pe noi Tatăl ceresc, cu multă răbdare, într-un şir lung de descoperiri.
A-i sili pe copii să consume un aliment pe care ei nu-1 pot suporta este tot aşa de rău ca a fi lăsaţi să rabde de foame. Ne vom strădui să ne conformăm următoarei recomandări: „Fiecăruia după puterea lui”.
Domnul Isus a păstrat tăcerea cu privire la cel ce avea să-L vândă. A făcut numai unele aluzii. Odată a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, unul din voi Mă va vinde”. Ucenicii s-au uitat unul la altul neştiind despre cine vorbeşte (Ioan 13.21-22). Ce frumos S-a purtat El cu Iuda! Trădătorul acesta habar n-avea că Domnul Isus cunoştea toate uneltirile lui şi toată falsitatea sa.
Nici prin vorbă, nici prin fapte, nu l-a arătat ucenicilor ca trădător. Cum s-au mai supărat ucenicii pe cei doi care au cerut să stea pe tron (Marcu. 10.41)! Ce uşor I-ar fi fost Domnului Isus să-l dea în vileag pe Iuda sau să lase impresia că-i preferă pe ceilalţi şi să facă astfel partide în mica Sa ceată de ucenici! Dar nu, El n-a făcut lucrul acesta. Trebuie să învăţăm şi noi a păstra tăcerea în situaţii asemănătoare. Să nu trezim mulţumirea de sine în cei ce ne iubesc! Iar dacă Dumnezeu vrea să ne ducă la Golgota printr-un Iuda, să nu vorbim despre uneltele omeneşti care ne pregătesc drumul crucii, nici să nu ezităm să le spălăm picioarele! Ce frumos este că avem puterea să-i binecuvântăm pe cei care ne batjocoresc şi ne prigonesc (Matei 3.11)!
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”,
de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!