Unirea Bughea de Jos
Liga a V-a, Seria Nord, din Campionatul Judeţean de Fotbal se apropie de final. Duminică, 17 iunie, s-a desfăşurat etapa cu numărul XXV, iar, până la final, mai este doar una, ca şi la Liga a IV-a. Cele 14 echipele din Muscel au obţinut scoruri cât de cât favorabile, însă detaşările în clasamentul seriei nu sunt chiar mulţumitoare. Din şapte partide disputate, în şase au ieşit câştigătoare echipele care au fost gazde. Doar Partizanul Vlădeşti a câştigat la masa verde, 3 la 0, în faţa echipei Şcoala de Fotbal Gică Retevoiescu, care s-a retras înainte să se finalizeze campionatul.
Un meci foarte bun au făcut cei de la Lereşti, care i-au avut ca oaspeţi pe colegii de la Godeni. A fost un meci deschis şi disputat, adjudecat fără emoţii de echipa lereştenilor, prin golurile înscrise de Fabian Mohor, Romy Pătraşcu, Alex Sfărţ şi Marian Avrigeanu. Rezultatul din 17 iunie le consolidează celor de la Lereşti poziţia secundă. Ca de fiecare dată, suporterii echipei din Lereşti au fost admirabili.
De partea cealaltă, Petrolul Hârtieşti şi-a mai adăugat o ghiulea de picior, care a contribuit la menţinerea ultimei poziţii înaintea finalului competiţiei 2017-2018.
Rezultatele etapei XXIV
AS Lereşti – AS Godeni: 4-1
AS Şc de Fotbal Gică Retevoiescu – AS Partizanul Vlădeşti: 0-3
AS Vulturii Vultureşti – CS Rucăr: 3-2
AS Cimentul Valea Mare Pravăţ – AS Cetăţeni: 2-1
AS Schitu Goleşti – AS Flacăra Boteni: 4-3
AS Rapid Davideşti – AS Petrolul Hârtieşti: 6-0
AS Unirea Bughea de Jos – AS Dragoslavele: 2-0
Etapa cu numărul XXVI
AS Partizanul Vlădeşti – AS Lereşti
AS Godeni – AS Unirea Bughea de Jos
AS Dragoslavele – AS Rapid Davideşti
AS Petrolul Hârtieşti – AS Schitu Goleşti
AS Flacăra Boteni – AS Cimentul Valea Mare Pravăţ
AS Cetăţeni – AS Vulturii Vultureşti
CS Rucăr – AS Şc. de Fotbal Gică Retevoiescu
Clasamentul LigII a V-a
1.AS Rapid Davideşti: 55p
2.AS Lereşti: 51p
3.AS Vulturii Vultureşti: 50p
4.AS Cetăţeni: 47p
5.AS Cimentul Valea Mare Pravăţ: 46p
6.AS Dragoslavele: 43p
7.AS Godeni: 41p
8.CS Rucăr: 35p
9.AS Unirea Bughea de Jos: 35p
10.AS Partizanul Vlădeşti: 32p
11.AS Flacăra Boteni: 29p
12.AS Şc de Fotbal Gică Retevoiescu: 22p
13.AS Schitu Goleşti: 13p
14.AS Petrolul Hârtieşti: 10p