În urmă cu mai bine de patru ani, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a pornit ofensiva împotriva cadrelor didactice care cer bani de la părinţi pentru materiale auxiliare, dar şi pentru fondul clasei şi fondul şcolii. Reprezentanţii ISJ, în frunte cu mai-marele lor de-atunci, Gabriel Bratu, susţineau că învăţământul este gratuit şi obligatoriu şi că perceperea banilor de către cadrele didactice în scopurile menţionate anterior este ilegală şi abuzivă. Au fost interzise chiar şi concursurile şcolare în care se cer bani elevilor şi care nu sunt cuprinse în calendarul Ministerului Educaţiei. Deşi a promis pedepse aspre pentru cei care vor încălca această regulă, cel puţin la Câmpulung, în toate şcolile, chiar şi la grădiniţe, unele cadre didactice, fără nicio jenă şi dând dovadă de o nesimţire crasă, continuă să facă afaceri pe spinarea elevilor, impunând fel de fel de taxe costisitoare şi bani pentru anumite cărţi. Başca atenţiile, deloc de neglijat, pe care le primesc cu diferite ocazii. Cei mai mulţi dintre părinţi, de ruşine ori de frică, sau pentru că aşa trebuie, intră în jocul dascălilor şi acceptă să dea bani, pentru ca odraslele lor să nu aibă de suferit. Un capitol aparte în această poveste îl reprezintă cadourile către dascăli, de Sărbători sau la diverse alte ocazii, obicei predominant în special la ciclul primar. Deja obişnuitele buchete de flori şi micile atenţii, simbolice, au devenit o banalitate şi nu mai satisfac gusturile tot mai rafinate ale doamnelor învăţătoare sau educatoare.
Un lănţişor, o pereche de cercei, de ce nu, un inel sau o brăţară, musai toate din aur, frumos ambalate, lângă un pachet de cafea sau o cutie de bomboane, sunt cele mai întâlnite şi apreciate cadouri în şcolile din Câmpulung, transformând peste noapte elevi mediocri în adevărate genii. Se mai strâng bani pentru un mobil performant, o tabletă, un laptop, un ceas delicat, bineînţeles, toate astea după ce doamna „bate şaua ca să priceapă măgarul”. Mai nou, am aflat o chestie care m-a dat pe spate. În şcolile din Câmpulung sunt şi copii care vin din mediul rural, chinuindu-se cu naveta zilnic, pentru a primi o educaţie sănătoasă, la oraş. Deşi au un statut clar defavorizat, unele cadre didactice, cum este o doamnă învăţătoare de la o şcoală cu pretenţii, soţie de fost „organ”, profită din plin de pe urma elevilor de la ţară, cerându-le, cu neruşinare, diferite produse agroalimentare: lapte, caş, ouă, carne, etc., etc. „A fost mult până când a aflat că băiatul meu e de la ţară. A început cu ouă de Paşti. I-am dat 50, să fie mulţumită. Am crezut că a fost o întâmplare, dar abia s-a învăţat. Apoi a vrut şi lapte, şi caş… Periodic îi căram. A venit Crăciunul şi i s-a făcut poftă de carne de porc şi şorici. N-am zis nu, că a zis că are grijă de copil. Mi-a fost ruşine şi nu vreau ca el să păţească ceva!”, ne-a declarat mama unui băieţel dintr-o localitate de lângă municipiu. Şi cazul nu e singular, fiind întâlnit şi la clase mai mari, acolo unde profesorii rezolvă o corijenţă, absenţele sau o notă proastă, cu ţuică şi brânză. Musceleanul de pe bulevard
Articolul precedent
Articolul următor